Avem și PIDU… A!

 Ținut pe loc timp de mai mulți ani, din pricina nesfârșitului șir de contestații, Programul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) a pornit în ultima jumătate a lui 2013.
Dacă inițial a demarat componenta ”B” a PIDU, respective lucrările la zona Aleea Trandafirilor, CFR, M IX, M XI și M XII, odată cu decizia Curții de Apel Ploiești, din data de 20 decembrie, în cazul contestației formulată în cazul atribuirii contractului de lucrări la Planul Integrat de Dezvoltare Urbană A, al municipiului Târgoviște, a fost posibilă relansarea componentei ”A” a PIDU.
PIDU A cuprinde zona microraionului VI, unde vor fi reabilitate rețelele de iluminat, reţelelor de apă și canal, vor fi amenajate trotuare, locuri de parcare, vor fi construite locuri de joacă şi spaţii verzi.
În luna iulie, la  trei ani de la semnarea contractului de finanţare de către ministrul Elena Udrea, primăria municipiului a semnat și contractul de execuţie pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană B. În total proiectele PIDU de la Târgoviște vor fi finanţate de Uniunea Europeană cu aproape 30 de milioane de euro.

 Iată și câteva date tehnice despre ceea ce poartă numele generic de ”PIDU A”:

„Reabilitare si modernizare infrastructură utilităti publice urbane, reabilitarea si modernizarea spatiilor publice urbane în zona „A” a zonei de acţiune urbană din Municipiul Târgoviste, Judetul Dâmbovita”
Proiectul  este  finanțat pe Axa prioritară 1- Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor- poli urbani de creștere, Domeniul major de intervenție 1.1- Planuri integrate de dezvoltare urbană , Subdomeniul – Centre urbane.
Zona de acține a proiectului este : de la Sala Sporturilor, pe Calea Câmpulung până la  strada Tudor Vladimirescu, strada Tudor Vladimirescu până la Sensul Giratoriu cu strada Colonel Dumitru Băltărețu, Strada Colonel Dumitru Băltărețu  până la Bulevardul Unirii, Bulevardul Unirii până la Sensul Giratoriu de la Sala Sporturilor, incluzând spațiul urban interior acestei delimitări – Micro 6
Valoarea totală a proiectului este de  75.804.429,76 lei, iar în cadrul lui se vor realiza următoarele lucrări în zona  „A” a zonei de acțiune urbană :
 
Reabilitare drumuri, spaţii publice:
 
lungime străzi  cu trotuare pe ambele părţi- 6.746 ml :
lungime piste biciclişti                        – 8.000 ml :
locuri parcare                                        – 1.916 buc
staţii transport public                           – 12  buc
marcaje rutiere                                     – 12.000 ml
indicatoare rutiere                                – 140 buc
amenajare spaţii de joacă                 – 4 buc
amenajare teren spaţii verzi              – 6 ha
Durată implementare proiect : 37  luni
 
Reabilitare reţele iluminat public şi fibră optică:
lungime reţea reabilitată:                                                                         – 12.509 ml
Stâlpi iluminat stradal                                                                               – 311 buc
Stâlpi iluminat parcări panouri fotovoltaice                                          – 93 buc
Stâlpi iluminat zonă supraveghere parcări cu panouri fotovoltaice – 3 buc
Lungime fibră optică                                                                                 – 8.282 ml
 
Durată implemementare proiect : 37 luni
 
Reabilitare reţele apă-canal:
 
Lungime reţele apă                           – 6.960 ml
Cămine de vane                                 – 28 buc
Hidranţi incendiu                                – 45 buc
Sistem monitorizare presiune         – 4 buc
Mp (1) = Punct de monitorizare a presiunii si debitului pe conducta principală de distribuţie în sensul giratoriu de la Autogara Mondotrans, pentru echilibrarea parametrilor hidraulici ai consumatorilor în număr din ce în ce mai mare din Micro -raioanele M II şi M III, pe Bd. Eroilor spre Teiş.
Mp (2) = Punct de monitorizare a presiunii pe str. Tudor Vladimirescu, în punctul  de intersecţie a conductei nou proiectate De 355 mm pe str. Iancu Jianu cu conducta principala (secundară în SF) de distributie;
Mp (3) = Punct de monitorizare a presiunii pe str. Tudor Vladimirescu la intersecţia cu str. Col. Băltăreţu, pentru monitorizarea presiunilor în nodul hidraulic din care distribuţia apei trebuie echilibrată în două direcţii, în continuare pe str. Col. Băltăreţu spre centrul oraşului şi respectiv spre cartierul Trandafirilor – Micro- raioanele M XI şi M XII. (propunere – 2 traductori de presiune).
Mp (4) = Punct de monitorizare a presiunii pe str. Unirii, la intersecţia  cu str. Gării (sensul giratoriu PAFCOM) (considerând că staţia de tratare Târgovişte Sud a fost trecută în rezervă rece).
Reţea canalizare                      – 1.984 ml
Bransamente guri scurgere  – 256 buc
 Durată implementare proiect: 37  luni
Proiectul se află în etapa de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de execuție lucrări.

leave a reply