Asociația OvidiuRo a lansat cea de-a treia serie din „Citește-mi 100 de povești”. Programul se derulează deja în 35 de grădinițe din județul Dâmbovița

Asociația OvidiuRo a lansat online cea de-a treia serie de înscriere a grădinițelor publice în programul național de stimulare a lecturii în grădinițe și în familie, Citește-mi 100 de povești!, alături de partenerii săi strategici, Ministerul Educației, reprezentat de domnul Sorin Mihai Cîmpeanu și Ministerul Culturii, reprezentat de domnul Lucian Romașcanu.

Programul, prin care asociația și-a propus ca, până în 2025 să transforme, alături de partenerii săi și de echipele locale, toate grădinițele publice din România în grădinițe – bibliotecă, insule de lectură și natură în care copiii descoperă, alături de adulți, tainele cărților, s-a bucurat de un succes real.

La un an de la lansare, 1.162 de grădinițe din întreaga țară au primit certificat de grădiniță – bibliotecă, prin participarea activă a 3.350 de profesori, care au desfășurat activități zilnice de lectură cu peste 78.000 de copii. Peste 140.000 de cărți au ajuns deja în cele mai defavorizate comunițăți din România, doar în cadrul acestui program.

OvidiuRo oferă preșcolarilor și educatoarelor cărți ilustrate atent selecționate din literatura națională și internațională. De asemenea, educatoarele au ocazia de a participa la sesiuni de formare profesională, centrate pe literație, atât prin interacțiune directă, cât și prin diferite materiale disponibile pe platforma de cursuri online OvidiuRo, care poate fi accesată prin simpla creare a unui cont pe www.ovid.ro.

La nivelul județului Dâmbovița, în cele două sesiuni care au fost organizate până acum, s-au înscris 35 de grădinițe din localitățile Gura Șuții, Ocnița, Târgoviște, Mănești, Vulcana Băi, Potlogi, Pucioasa, Găești, Vișnina, Petrești, Dragomirești, Comișani, Glodeni, Gura Foii, Șelaru, Căpșuna, Grozăvești, Mătăsaru, Hulubești, Malu cu Flori, Băleni-Români, Lungulețu, Vizurești, Morteni, Brănești, Răscăieți, Crevedia, Braniștea, Pătroaia Vale, Aninoasa. Toate unitățile au primit certificare de grădiniță- bibliotecă.

„Sunt încă multe unități școlare care ar putea să beneficieze de acest program. De la lansarea de ieri, 20 ianuarie 2022, și până în acest moment, avem înscrise 105 grădinițe”, transmit reprezentanții Asociației OvidiuRo.

Despre Asociația OvidiuRo 

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil din comunități devaforizate să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.

OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru copii, oferind materiale educaționale și formând profesorii pentru a valorifica aceste resurse.

Mai multe informații: https://www.ovid.ro

 

leave a reply