Artiștii pentru linia întâi în lupta cu Covid. Concertul dedicat cadrelor medicale și farmaciștilor din Dâmbovița, organizat la inițiativa președintelui Consiliului Județean, gest de recunoștință și apreciere

Ziua de ieri a fost dedicată medicilor și asistentelor, farmaciștilor, personalului de pe ambulanțe, infirmierelor și brancardierilor din Spitalul Județean de Urgenţă Târgoviște!

A fost o zi dedicată celor care, de peste un an de zile, luptă cu acest inamic nevăzut.

COVID-19 a lăsat urme adânci în viața noastră și ne-a schimbat în totalitate modul în care trăim.

Însă, între noi și SARS-CoV-2 sunt ei, oamenii din sănătate!

Tocmai de aceea, Concertul Extraordinar al Orchestrei Simfonice Muntenia pe care, ieri, l-am organizat în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgoviște a reprezentat un gest al recunoașterii meritelor personalului din cea mai mare instituție de sănătate din județul nostru, precum și ale angajaților din toate spitalele dâmbovițene.

Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător pentru tot ceea ce faceți!

Mulțumesc de asemenea și extraordinarilor artiști care, preț de aproape două ore, ne-au încântat cu unele dintre cele mai frumoase opere muzicale ale tuturor timpurilor!

Corneliu Ștefan,

Președinte Consiliul Județean Dâmbovița

leave a reply