Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, în ziua de 25 Octombrie sărbătorim Ziua Armatei Române, o zi de glorie şi de cinstire a tuturor eroilor neamului care şi-au dat viaţa pentru libertatea, unitatea şi integritatea României.
Ziua Armatei Române este sărbătorită joi, 24 octombrie 2013 cu începere de la ora 18.00 şi de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte care în parteneriat cu Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează un concert ce va fi dedicat cadrelor militare şi familiilor acestora.
Serata muzicală dar şi atmosfera de sărbătoare va avea loc la Muzeul de Istorie şi va fi oferită de către corurile reunite ale: grupului coral bărbătesc al Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane din Târgovişte condus de dirijor Mihai Vlăzărescu şi Orchestra de Cameră a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa (Mihai Lupoaie – oboi, Miruna Didu – flaut, Cristian Nicolae – trompetă).
Pentru a cinsti un moment simbolic în istoria poporului român, instituţia târgovişteană aduce un omagiu şi prin ambientarea spaţiului cu o expoziţie documentară intitulată „Tradiţiile militare târgoviştene în perioada modernă şi contemporană” ce va cuprinde decoraţii militare, obiecte de uz militar, brevete militare, albume, uniforme şi medalii ale eroilor neamului şi va fi amenajată în holul Muzeului de Istorie.