Ambasadorul Republicii Belarus, încântat de condițiile oferite de Universitatea „Valahia” studenților, profesorilor și cercetătorilor. Excelența Sa s-a angajat să contribuie la parteneriate între universitatea târgovișteană și instituții de învățământ din Belarus.

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a primit astăzi, 1 iulie 2020, vizita Excelenței Sale Domnul Andrei Grinkevich, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România, care a fost întâmpinat de Rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, Doamna Conf. univ. dr. Laura-Monica Gorghiu. Vizita a prilejuit un schimb cordial de vederi între Ambasadorul Republicii Belarus și Rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște cu privire la potențialul de colaborare al instituției de învățământ superior din vechea reședință de scaun a Țării Românești cu universitățile și institutele de cercetare din Belarus. Distinsul oaspete, care s-a arătat încântat de condițiile oferite studenților, profesorilor și cercetătorilor în campusul Universității „Valahia” din Târgoviște, de baza materială și de cercetare a acesteia, s-a angajat să contribuie la semnarea de parteneriate cu instituții de învățământ superior din țara pe care o reprezintă în România, care să aibă ca principale puncte de reper schimburile academice și proiectele comune desfășurate prin intermediul programului Erasmus Plus, Instrumentului european de vecinătate, Programului Marie Curie etc., și care să integreze cât mai multe dintre domeniile și programele de studii și de cercetare ale Universității „Valahia” din Târgoviște. De asemenea, la propunerea Rectorului Universității „Valahia” din Târgoviște, Doamna Conf. univ. dr. Laura-Monica Gorghiu, s-a convenit să fie facilitată consolidarea legăturilor pe linie academică, prin participarea comună a unor cercetători și cadre didactice la manifestările științifice internaționale organizate de Universitatea „Valahia” din Târgoviște și de instituțiile de învățământ superior din Republica Belarus.

Excelența Sa Domnul Andrei Grinkevich i-a adresat Rectorului Universității „Valahia” din Târgoviște o invitație de a vizita Republica Belarus și de a se familiariza cu realității vieții academice și științifice din țara sa.

Programul Excelenței Sale Domnul Andrei Grinkevich a cuprins și o întâlnire de lucru cu conducerea Universității „Valahia” din Târgoviște, în cadrul căreia prorectorii universității și directorul general administrativ au punctat aspectele cele mai importante ale portofoliului educațional, vieții studențești, atragerii de finanțări prin intermediul proiectelor europene, activității de cercetare și internaționalizare a instituției care-și desfășoară activitatea sub deviza Sapientia et virtus.

Pe lângă Campusul Universității „Valahia”, Ambasadorul Republicii Belarus, care are o solidă experiență de cercetare și este autorul a patru invenții, a vizitat Institutul de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară, arătându-se impresionat de dotarea laboratoarelor și de calitatea personalului de cercetare al institutului.

Universitatea „Valahia” din Târgoviște

 

leave a reply