Ambasadorul Italiei la București, Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, vizită oficială în județul Dâmbovița. Discuții cu autoritățile locale și județene, parlamentari de Dâmbovița, despre dezvoltarea relațiilor economice și oportunitățile de investiții oferite de județul nostru.

Ambasadorul Italiei la București, Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, vizită oficială în județul Dâmbovița, la invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și a senatorului Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României.

La sediul forului administrativ județean au avut loc o serie de discuții pe diverse teme de interes, subiectele principale fiind dezvoltarea relațiilor economice și oportunitățile de investiții oferite de județul Dâmbovița, dar și dezvoltarea de colaborări în domeniul cultural, al educației, chiar și implicarea în fenomenul sportive dâmbovițean și târgoviștean.  

S-a pus accent pe capacitatea comună de a susține conceptul de învățământ profesional dual, astfel încât potențialii investitori italieni să poată găsi forța de muncă necesară unor domenii precum siderurgie, energie, infrastructură și servicii.

Alături de vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, senatorul Titus Corlățean, deputații Carmen Holban și Radu Popa, prefectul județului, Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, secretarul Consiliului, Dan Popa, președintele CJD, Corneliu Ștefan a făcut o prezentare a județului Dâmbovița din punct de vedere economic, punctând turismul, industria, agricultura și parcurile industriale dâmbovițene.

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Am avut astăzi o discuție, împreună cu colegii mei, cu domnul senator Titus Corlățean, cu domnul primar al municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, domnul deputat Radu Popa, doamna prefect Claudia Gilia, cu vicepreședinții CJD, cu doamna deputat Carmen Holban, despre investițiile în județul Dâmbovița. I-am făcut domnului ambasador o prezentare a județului nostru. Cred că sunt în asentimentul domnului ambasador pentru că în perioada aceasta județul Dâmbovița se află în plină dezvoltare, iar pe raza județului chiar avem exemple de bune practici privind firme din Republica Italia care au investit în județ. Îi mulțumesc domnului ambasador pentru vizita în județul Dâmbovița și vreau să-l asigur de toată ospitalitatea dâmbovițenilor pentru că avem nevoie de o colaborare foarte bună între județul nostru și orașe, regiuni și mediul de afaceri”

Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei la București: „Sunt încântat de vizita la Târgoviște, în județul Dâmbovița, mulțumesc pentru invitație. Am avut o discuție foarte bună despre dezvoltarea locală și știu că firme italiene importante au investit în acest județ. Aceste companii încearcă să-și aducă contribuția în materie de calitate și sustenabilitate pentru punctele de dezvoltare ale orașului Târgoviște și ale județului Dâmbovița. În același timp am discutat și despre panorama mult mai largă de oportunități, cred că PNRR din România și implementarea acestuia ne poate arăta unde firmele italiene își pot aduce contribuția și la dumneavoastră în regiune. Sunt multe nevoi, sunt multe oportunități, avem în vedere în special aspecte precum industria de apărare, industria metalurgică, turismul, educația, dezvoltarea infrastructurii din domeniul sănătății și ultima, dar nu cea din urmă, situația echipei locale de fotbal. Am fost martorul schimburilor dintre țările noastre și ar fi bine ca și în domeniul fotbalului echipa locală să poată colabora cu jucători și antrenori din Italia.”

Senator Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României: „Îi mulțumesc domnului ambasador pentru vizita cu care ne onorează astăzi în județul Dâmbovița și la Târgoviște, din perspectiva unei relații extrem de solide între țările noastre din punct de vedere politic, cultural, economic, dar și din punct de vedere al cooperării în domeniul securității militare, o prezență italiană a unui contingent italian în România în cadrul prezenței aliate în țara noastră într-un context extrem de important. Este o prezență italiană foarte dinamică, acum o săptămână am găzduit la București prezența Comisiei pentru politică externă și a Senatului italian, cu sprijinul domnului ambasador, cu o vizită a trupelor italiene de la Mihail Kogălniceanu și iată o dinamică a prezenței și politice, dar și cu interes economic și investițional, și în județul nostru, mai ales că beneficiem de prezența unor investitori italieni serioși, importanți, în acest județ, ne referim la atât de importanta existență a Combinatului de Oțeluri Speciale, dar cu o prezență a companiei Beltrame. Subliniez și aici faptul că prin investiția italiană putem, și ca țară, juca un rol important în materie de reconstrucție pe industria de construcții și de oțeluri speciale, inclusiv în viitorul proces de reconstrucție din Ucraina. De asta salutăm prezența domnului ambasador… Au fost evocate o serie de domenii de interes pe care președintele Consiliului Județean, domnul primar, colegii parlamentari, le-au ridicat, mai ales în domeniul infrastructurii, în domeniul diferitelor proiecte ale PNRR, în domeniul infrastructurii de sănătate, educație și în domeniul sportiv. Sunt oportunități… Suntem interesați să identificăm proiecte extrem de concrete pe prezență economică, investiții italiene în județ, mai ales că există toată deschiderea și sprijinul atât al Consiliului Județean, al Primăriei Municipiului Târgoviște și al diferitelor altor localități, pentru că dorim să promovăm de asemenea procese de înfrățire între diferite localități”

leave a reply