Alin Marina, noul președinte al Pro România Dâmbovița. Acesta o înlocuiește în funcție pe Oana Vlăducă, președintele interimar al partidului care, în ultimii ani, a fost unul „mort”, lipsit de implicare și activități politice.

Sub conducerea interimară a fostului deputat Oana Vlăducă, Pro România Dâmbovița a devenit un partid „mort”, lipsa implicării și a activităților politice a conducerii județene a partidului a făcut ca membrii formațiunii să-și reconsidere pozițiile și în unele localități să se alăture în masă Partidului Social Democrat, dorind să fie alături de Corneliu Ștefan și de candidații PSD la alegerile din acest an.

În cele din urmă se pare că și Victor Ponta a observat prăbușirea totală a Pro România Dâmbovița sub conducerea președintelui interimar și pentru că în județ încă mai sunt aleși locali Pro România, cel puțin pe hârtie, pentru că altfel și-ar fi pierdut mandatele, care nu pot fi abandonați total, așa că a decis să o înlăture din funcție pe Oana Vlăducă, care îi rămâne aproape lui Adrian Țuțuianu, acum, din nou, cu statut de social democrat, care a abandonat partidul pentru interese proprii, și să-i dea o șansă să-și dovedească abilitățile de lider tânărului Alin Marina, care are greaua misiune să dea un suflu nou partidului, să-l reorganizeze și să-l reactiveze în acest an electoral.

Misiune grea să repui pe picioare un partid pus la pământ de proprii lideri…

„De astăzi am preluat oficial conducerea organizației PRO România Dâmbovița.

Doresc să mulțumesc președintelui formațiunii, domnul Victor Ponta, doamnei europarlamentar Corina Crețu, cât și tuturor colegilor din cadrul Biroului Executiv Național pentru încredere și îi asigur pe toți membrii și simpatizanții Pro România din județul Dâmbovița de toată dedicarea mea pentru a realiza în cel mai scurt timp reorganizarea filialei și a reporni motoarele pentru anul electoral 2024!

Sunt conștient că nu este o misiune ușoară, însă am determinarea pentru a face din partidul nostru o opțiune relevantă și pentru a contribui decisiv la echilibrarea scenei politice în aceste vremuri complicate.

Să fie într-un ceas bun!”, a anunțat Alin Marina, noul președinte al Pro România Dâmbovița.

leave a reply