În cadrul acțiunilor întreprinse de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, în vederea identificării unor măsuri reale de dezvoltare a judeţului, de continuare a implementării proiectelor europene şi accesarea de noi surse de finanţare, în această dimineață, președintele Adrian Țuțuianu și administratorul public al județului, Alexandru Oprea, s-au întâlnit la sediul instituției cu reprezentanții societăților SC Gecor SRL și SC Teldrum SA, Proiectantul și, respectiv, Consultantul în proiectul ”Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – reabilitare și modernizare drumuri de interes local în stațiunea turistică Pucioasa”, întâlnire la care a fost prezent și primarul orașului Pucioasa, Dănuț Bădău.
Întâlnirea de astăzi a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița este rezultatul solicitării conducerii orașului Pucioasa de a media între părțile implicate și a debloca lucrările din cadrul proiectului ”Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – reabilitare și modernizare drumuri de interes local în stațiunea turistică Pucioasa”, proiect derulat prin Programul Operațional Regional, al cărui termen de finalizare este luna decembrie 2014.
Ca urmare a neînțelegerilor legate de implementarea proiectului și a faptului că SC GECOR SRL, liderul asocierii, și-a retras utilajele de pe șantierul din orașul Pucioasa, la acest moment, o parte din străzile orașului sunt într-o stare deplorabilă, fapt ce generează nemulțumiri din partea cetățenilor.
Proiectul prevede modernizarea și reabilitarea a 20 de străzi locale – în lungime totală de aproximativ 21 km și execuția a două poduri peste pârâul Bizdidel.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a solicitat să se identifice problemele în divergență, modalitatea de rezolvare a fiecărei probleme în parte – și nu global, iar GECOR să respecte prevederile contractului de lucrări.
În cadrul întâlnirii de astăzi, reprezentanții SC Teldrum SA s-au angajat să execute partea care le revine din lucrare, și anume 45% .
Șeful administrației județene a subliniat necesitatea finalizării lucrărilor în termenul convenit, iar, în mod excepțional, în măsura în care apar lucrări suplimentare, eligibile sau neeligibile, să se solicite de comun acord un termen de prelungire a contractului la Autoritatea de Management.
De asemenea, facem precizarea că, pentru Consiliul Județean Dâmbovița, este prioritar să se finalizeze proiectul amintit în beneficiul cetățenilor, alături de celelalte proiecte aflate în implementare iar, pentru perioada următoare, se fac eforturi susținute pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene – prin depunerea de noi proiecte.