Administrația condusă de primarul Cristian Stan va demara procedurile pentru o viitoare parcare în centrul Târgoviștei. S-a găsit locația

Echipa administrativă a Primăriei Târgoviște este pe cale să rezolve una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă municipiul, mai ales în zona centrală, parcarea autoturismelor. Primarul municipiului Târgoviște, a anunțat că cel mai târziu luna viitoare va demara procedurile de expropriere pentru un teren în suprafață de 18.000 de metri pătrați ce aparține UPET, teren pe care va construi o parcare generoasă, cu cel puțin o mie de locuri de parcare. Terenul se află în zona centrală a municipiului, în vecinătatea magazinului Kaufland, iar municipalitatea a identificat deja zonele de acces și se gândește și la investiții conexe cu construcția noii parcări.

Primarul Cristian Stan a declarat că în funcție de soluțiile date de proiectant va decide dacă parcarea va fi la sol, supraterană sau subterana, cert este însă că indiferent de structură aceasta va rezolva o parte importantă din problema parcărilor din zona centrală, o zonă extrem de aglomerată la acest moment.

De asemenea, edilul municipiului susține că problema parcărilor și a traficului aglomerat din zona centrală și nu numai va mai fi rezolvată și după ce la nivelul orașului va fi implementat proiectul privind transportul public, atunci când foarte mulți târgovișteni și nu numai vor renunța la deplasarea cu mașina personală și vor folosi transportul public care va fi unul modern, cu autobuze ecologice de ultimă generație.

„O altă problemă pe care municipalitatea târgovișteană este pe cale să o rezolve vizează zona parcărilor… În urmă cu aproximativ 3 luni discutam despre posibilitatea ca administrația locală târgovișteană să preia teren de la UPET și să realizeze acolo niște investiții publice. Ei bine, am discutat deja cu colegii mei zilele acestea, am stabilit deja culoar de expropriere pe ceea ce înseamnă o parte din terenul fostului UPET, undeva la aproximativ 18.000 metri pătrați, unde vom avea și zona de acces, cu drum dinspre strada Stancu Ion și cu ieșire către Bulevardul I.C. Brătianu, pe de-o parte, și în fața fostului CANTUP, deci se va ieși în două zone și se va intra pe lângă parcarea Kaufland care există în momentul de față. Vom realiza acolo o parcare, eu sper să fie și sunt convins că va fi o parcarea undeva la o mie de locuri și ne mai gândim ce investiții conexe putem să realizăm în acea zonă. În orice caz, dacă nu în ședința de Consiliu Local din această lună, în ședința de Consiliu Local de luna viitoare cu siguranță vom avea pe Ordinea de zi declanșarea procedurii de expropriere astfel încât într-un an jumătate, maxim doi ani, municipiul Târgoviște să poată să beneficieze de o parcare, vom vedea dacă va fi numai la sol sau va fi și o parcare subterană sau supraterană… Vom vedea în funcție de soluțiile pe care le vom găsi și ne vor fi date de către proiectant cum vom realiza concret acea parcare… În orice caz demarăm procedurile de expropriere pe modelul pe care l-am avut și pentru strada Neagoe Basarab, pentru că și acolo avem o procedură de expropriere. De asemenea problema parcărilor din zona centrală a municipiului Târgoviște este abordată și de o altă manieră, în sensul că prin proiectul care vizează modernizarea transportului public din municipiul Târgoviște vom încuraja foarte mult utilizarea mijloacelor de transport pentru că vom avea mijloace de transport foarte moderne, la ce mai înalt nivel, dacă ne referim la standardele de calitate… Este vorba de Mercedes Benz Citaro Hibrid, autobuzul anului în 2019 în Europa și cred că putem să utilizăm mai mult transportul în comun, în niște condiții foarte bune, astfel încât zona centrală a municipiului Târgoviște, care într-adevăr este o zonă destul de aglomerată și cu probleme pe zona de parcări, să poată să respire. Sunt probleme generate și de multitudinea investițiilor pe care le desfășurăm în zona centrală, Piața Tricolorului, Parcul Mitropoliei, toate acestea îngreunând într-o anumită măsură traficul în această zonă.

Parcarea va fi realizată în vecinătatea fostului CANTUP, în zona respectivă, astfel încât să se poată ajunge pe jos la tot ceea ce înseamnă instituție publică din zona centrală a municipiului Târgoviște, Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Primăria Târgoviștea, Casa de Asigurări de Sănătate și așa mai departe. Cred că vom reuși să rezolvăm într-o măsură destul de importantă acest inconvenient al parcărilor”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

leave a reply