Adio, dosar cu șină! Adio, timp pierdut la ghișee! Președintele CJD a anunțat că fost aprobată cererea de finanțare a proiectului de digitalizare a serviciilor oferite de forul administrativ județean.

Noi vești bune de la Consiliului Județean Dâmbovița!

„Adio, dosar cu șină! ZERO ore pierdute pe drumuri sau la coada unor ghișee! Totul în mediul ONLINE”, a anunțat în această dimineață președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, o dată cu vestea că începe digitalizarea serviciilor pe care forul administrativ județean le oferă dâmbovițenilor persoane fizice, dar și mediului privat.

A fost aprobată cererea de finanțare pentru proiectul de digitalizare a Consiliului Județean Dâmbovița, iar în cel mai scurt timp se va trece la etapa de contractare a serviciilor de dezvoltare și de stabilire a arhitecturii sistemelor hardware și software necesare asigurării serviciilor publice online.

Așadar, încă o promisiune onorată a echipei de conducere a Consiliului Județean Dâmbovița, care s-a angajat că va debirocratiza activitatea forului județean și iată că la mai puțin de un an și jumătate de mandat aceste lucru se întâmplă.

„Adio, dosar cu șină!

ZERO ore pierdute pe drumuri sau la coada unor ghișee!

Totul în mediul ONLINE!

Așa cum promiteam, #digitalizarea serviciilor pe care Consiliul Județean le oferă dâmbovițenilor persoane fizice, dar și mediului privat a intrat în ultima etapă:

A fost aprobată cererea de finanțare a proiectului „CJD- Contribuția Județului Dâmbovița la reducerea birocrației prin introducerea de proceduri simplificate”

Cât de curând, vom trece la contractarea serviciilor de dezvoltare și de stabilire a arhitecturii sistemelor hardware și software necesare asigurării serviciilor publice online.

Odată sistemul implementat, de acasă, din fața calculatorului sau de la birou, dâmbovițenii vor putea depune de petiții on-line adresate Consiliului Județean Dâmbovița, răspunsul urmând să fie primit în format electronic și vor putea urmări stadiul solicitărilor efectuate prin intermediul portalului.

De asemenea, tot de acasă sau birou, de pe PC sau telefon, se vor putea solicita:

-acorduri prealabile;

-autorizații de executare și amplasare de lucrări pe drumuri județene;

-autorizații de transport special;

-autorizații de amplasarea de chioșcuri, containere, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri şi panouri de afișaj, firme şi reclame situate pe căile şi în spațiile publice;

-acorduri prealabile privind amplasarea şi execuția unor obiective în zona drumurilor județene.

Este un pas uriaș făcut de administrația județului nostru în procesul de #debirocratizare a serviciilor pe care le oferim dâmbovițenilor.

Totul pentru o activitate cât mai #transparentă și #eficientă a administrației dâmbovițene”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

leave a reply