A fost aprobat bugetul municipiului Târgoviște. Capitolul destinat dezvoltării este 67,41% din total, bugetul aferent investițiilor, cu 100.000.000 lei mai mare în comparație cu 2020

Cu mare întârziere, datorată în principal politicilor guvernamentale, de astăzi Târgoviștea are buget.

Chiar și în aceste condiții grele, în care economia a fost afectată de pandemia de COVID-19, dar și a „tăierilor” de alocări bugetare, primarul municipiului, Cristian Stan, transmite că 67,41% din totalul bugetului este destinat dezvoltării și investițiilor.

„Ca element definitoriu, precizez că, în pofida unor dificultăți financiare fără precedent pe secțiunea de funcționare, capitolul destinat dezvoltării reprezintă 67,41% din total, bugetul aferent investițiilor însumând nu mai puțin de 307.583.000 lei, cu peste 100.000.000 lei mai mare în comparație cu anul precedent. Această creștere se datorează în principal proiectelor cu finanțare europeană, dar și proiectelor realizate în cadrul PNDL sau prin Compania Națională de Investiții”, a declarat primarul municipiului.

După cum probabil știți deja, la Târgoviște sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură: în reabilitare stradală, piețe publice, transport public, parcuri, în infrastructura socială, infrastructura sportive.

Una dintre priorități o reprezintă în continuare educația, astfel că va continua cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura de învățământ: creșe, grădinițe, școli. După cum știți, de câțiva ani, sectorul educațional cunoaște o dezvoltare și o transformare fără precedent la Târgoviște.

„În rest, pentru târgovișteni, rămâne cum am stabilit: ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier!”, a mai declarat primarul Cristian Stan, întărind promisiunea de a fi tot timpul printre oameni și pe teren.

 

leave a reply