Centrul de Prevenire și Analiză a Criminalității Dâmbovița a evaluat în cadrul unei conferințe de presă activităților desfășurate în cadrul proiectelor „Atenție! E viața ta!”, „Împreună putem schimba lumea” și „Dincolo de aparențe”, implementate de structura de prevenire și partenerii săi.
Programele s-au derulat în perioada octombrie 2018-iunie 2019 și au avut ca principal obiectiv prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Cele 92 de sesiuni de informare au fost organizate atât în grădinițe, cât și în școli gimnaziale și licee din mediul urban și rural și au avut ca beneficiari aproximativ 5.000 de preșcolari și adolescenți și aproape 500 de cadre didactice și părinți.
De la mic la mare, prin activități interactive, adaptate vârstei, cu toții au aflat de la polițiști care sunt regulile pe care trebuie să le respecte în timpul deplasărilor pe drumurile publice, consecințele faptelor penale ori contravenționale și măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu fi implicați în evenimente negative.
De fiecare dată, beneficiarii au urmărit cu interes materialele prezentate de polițiști şi au primit cu încântare broșurile informativ-preventive ce le-au fost oferite la finalul activităţii.
În cadrul fiecărui proiect, polițiștii de prevenire au beneficiat de sprijinul și colaborarea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Organizației “Salvați Copiii”, Universității “Valahia” din Târgoviște, unităților de penitenciar din județ, Direcției de Asistență Socială din Târgoviște, Arhiepiscopiei Târgoviște și Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița.