23 aprilie, Târgoviște. A fost semnat cel mai mare contract din istoria municipiului, care privește modernizarea în totalitate a transportului public

Moment istoric pentru municipiul Târgoviște!

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat că astăzi, 23 aprilie, a fost semnat contractul având ca obiect finanțarea europeană pentru proiectul de modernizare a sistemului de transport public din municipiul Târgoviște.

Acesta cel mai mare proiect din istoria orașului, valoarea acestuia fiind de 122,743,134.13 lei!

Administrația locală târgovișteană a finalizat de anul trecut licitația de achiziție a celor 28 de autobuze, reprezentând prima etapă a procesului de modernizare a transportului public local. În cea de-a două etapă, vor fi achiziționate încă 12 autobuze. Modelul Mercedes-Benz Citaro Hybrid, votat autobuzul anului 2019, reprezintă noul vehicul care, începând din acest an, va oferi târgoviștenilor condiții excelente de transport.

„Semnarea efectivă a contractului de furnizare dintre Primăria Târgoviște și Mercedes – Benz România se va realiza în următoarele zile. Menționez că proiectul, care este finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și are în vedere modernizarea fundamentală a transportului public în comun târgoviștean, nu numai prin achiziționarea de vehicule ecologice, dar și prin construirea infrastructurii necesare, modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transportul public în municipiul Târgoviște”, a precizat primarul Cristian Stan.

În cadrul proiectului de o complexitate deosebită, concret vor  fi realizate următoarele:

– vor fi achiziționate autobuzele amintite, vor fi realizate 28 de stații de călători de traseu, 3 stații de capăt de traseu, un depou pe stradă Calea Ialomiței și vor fi reabilitate străzi în lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân și Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72), vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public. Achiziția de lucrări va fi lansată luna această.

– toate stațiile și mijloacele de transport vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe baza de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flota, cu aplicații multiple.

– cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sala de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o camera mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțîn 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi și persoane cu dizabilități.

– în afara confortului deosebit pe care noul sistem de transport public local îl va oferi târgoviștenilor, costurile de operare vor scădea la 1/3 din cele actuale, iar emisiile de dioxid de carbon vor fi drastic reduse.

„Aceste avantaje vor determina posibilitatea acordării unor gratuități la transportul în comun cât mai multor categorii de oameni, dar și un tarif foarte rezonabil pentru acest serviciu”, a mai transmis primarul municipiului.

 

leave a reply