22 de ani de la atentatele din 11 septembrie din SUA. Deputat Radu Popa: „A fost cea mai mare tragedie a lumii moderne.”

Atentatele care au schimbat lumea! S-au împlinit 22 de ani de la atentatele tragice din Statele Unite ale Americii, atunci când 3000 de persoane, printre care 5 români, și-au pierdut viața în atacurile din New York, Turnurile Gemene fiind lovite de avioane deturnate de teroriști. Tragedia se întâmpla în ziua de 11 septembrie 2001, atunci când nouăsprezece bărbaţi au deturnat patru avioane comerciale americane aparţinând United Airlines şi American Airlines. Două au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center (New York), unul a vizat clădirea Pentagonului (Washington) şi un altul s-a prăbuşit pe  

„Aceasta a fost tragedia lumii moderne!”, susține deputatul PSD, Radu Popa

„Când eu am fost prima dată la NY, turnurile gemene erau acolo. Verticala lor arăta alinierea spre belșug și simboliza victoria omului care visase succesul financiar și își materializase aspirația.

A doua oară, însă, nu le-am mai găsit în picioare. În locul lor, două fascicule puternice de lumină țipau spre îngeri durerea celor rămași aici. Luminile chemau istoria la neuitare și legau, prin sufletele celor care au rămas sudați în memoria colectivă, Pământul cu Cerul.

A fost cea mai mare tragedie a lumii moderne. Din păcate, ceața istoriei plutește, încă, peste acest moment.

În amintirea miilor de eroi care în 9/11 2001 au plecat de lângă familiile lor și nu s-au mai întors niciodată, pentru rudele și prietenii lor care încă își caută alinarea, astăzi ridicăm o rugăciune”, a declarat deputatul Radu Popa.

leave a reply