10 cursuri de formare profesională disponibile în luna septembrie la nivelul județului Dâmbovița

„Acuzată”, la dezbaterea privind necesitățile de pe piața muncii organizată în campusul Universității „Valahia”, de vicepreședintele Senatului, senator Adrian Țuțuianu, că organizează cursuri de calificare în meserii care nu au căutare în rândul angajatorilor, iar în această situație șomerii-absolvenți nu-și vor găsi nicăieri în județ sau în țară un loc de muncă, conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița și-a făcut rapid „temele” și lansează pe piață mai multe cursuri de formare profesională în meserii care se numără în momentul de față printre cele căutate de angajatori.

Astfel, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa anunță persoanele interesate să se califice sau recalifice, că organizează în luna septembrie 2018, următoarele cursuri de formare profesională:

-Lăcătuș mecanic- Târgoviște;

-Tâmplar universal- Târgoviște;

-Lucrător în comerț- Târgoviște;

-Operator confecționer articole- Târgoviște;

-Zidar pietrar tencuitor- Târgoviște;

-Lucrător structuri construcții- Penitenciar Găești ;

-Coafor/frizer/manichiură- Târgoviște ;

-Operator date- Târgoviște, Moreni;

-Comunicare limba română- Târgovişte;

-Baby sitter- Târgoviște ;

Pentru a se înscrie la cursuri, cei interesați au nevie de următoarele documenete:

  • copie C.I.;
  • copie act naştere;
  • copie act studii;
  • copie act căsătorie;
  • adeverinţă medic familie cu menţiunea “apt curs”.

Solicițanții se pot adresa Compartimentului Medierea Muncii, Consiliere, Orientare și Formare Profesională din cadrul AJOFM Dâmbovița- Târgoviște, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1 sau la punctele de lucru din Pucioasa, Moreni, Găești și Băleni.

leave a reply