Moment special astăzi, 15 iunie, la Teatrul Municipal „Tony Bulandra”, acolo unde s-a semnat un nou Memorandum între instituția teatrală târgovișteană și The Korean Theater Association, acord care pune bazele unor coproducții cu artiști coreeni și români, dar și organizarea unui festival de teatru euro-asiatic.
Documentul, semnat și parafat în cadrul celeia de-a zecea ediții a Festivalului Babel, prevede ca cele două organizații teatrale să invite, în fiecare an, regizori, actori, scenografi pentru a lucra în colaborare la un spectacol, pentru a realiza o coproducție, iar spectacolele produse în cooperare să fie prezentate în festivaluri ale artelor spectacolului care se bucură de recunoaștere atât în România, cât și în Coreea. De asemenea, ambele organizații se angajează să furnizeze, să medieze datele necesare pentru a primi finanțare guvernamentală în scopul realizării activităților artistice, inclusiv pentru spectacolele realizate în colaborare.


Memorandumul a fost semnat de managerul Teatrului „Tony Bulandra”, Mihai Constantin Ranin, și de Jeungwoo Son, președintele Asociației Teatrelor din Coreea de Sud.