„Victor Petrescu – 80”, expoziție foto-documentară și lansare de carte, evenimente dedicate cunoscutului om de cultură

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște și Biblioteca Județeană “Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, organizează marți, 7 septembrie 2021, ora 11:00, evenimentul „Victor Petrescu – 80”, ce va avea loc la Muzeul de Istorie (str. Calea Domnească, nr. 189). Programul include o expoziție foto-documentară și lansarea volumului „O viață printre cărți”.

Victor Petrescu s-a născut la Jariștea, în județul Vrancea, la 16 august 1941. Format la Universitatea din București, în promoția de absolvenți a anului 1965, a început prin a preda limba și literatura română la Văcărești și Târgoviște până în 1968, când a devenit inspector la Comitetul pentru Cultură și Artă al Județului Dâmbovița (1968-1970). Rămâne unul din animatorii culturii, pentru totdeauna, fie ca muzeograf la Muzeul Județean (1970-1972), fie, mai ales, ca director, vreme de mai multe decenii, al Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița (din 1972 până la pensionare în 2008).

În afară de această vocație de animator cultural, o are și pe aceea a prieteniei, a asocierii, a colaborării. Pe parcursul mai multor decenii Victor Petrescu s-a asociat pentru schimb de idei, realizare de lucrări și editare a periodicelor în bibliologie, cu intelectuali din mai multe generații (Dan Simonescu, Serghie Paraschiva, Ilie Dragomir, Cornel Albuleț, Ștefan Ion Ghilimescu, Mihai Oproiu, Constantin Manolescu, Doina Banciu, Gheorghe Buluță, Emil Vasilescu, Mihai Stan, George Coandă, Octavian Mihai Sechelarie, Sultana Craia, Erich Agnes).

Distins cu numeroase diplome și premii la nivel local și național de-a lungul întregii cariere: membru de onoare al Asociației Naționale „Cultul Eroilor” (2001), ordinul „Meritul Cultural în grad de cavaler” (2004), diplomă de excelență a Bibliotecii Naționale a României (2006), cețățean de onoare al municipiului Târgoviște (2007), distins cu „Crucea Valahă” a Arhiepiscopiei Târgoviște (2009), diploma „Opera Omnia” a Asociației Bibliotecarilor din România (2010), Victor Petrescu este una dintre notabilitățile intelectuale ale Târgoviștei, mereu prezent cu vorba și cu fapta în comunitate.

Evenimentul se desfășoară în concordanță cu regulile privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV -2.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

leave a reply