Vicepreședintele PSD, Liviu Vasilescu, solicită prefectului județului să atace în instanța de contencios hotărârea Consiliului Local Moreni privind alegerea viceprimarului. „Prefectul Aurelian Popa să se trezească la realitate, să revină printre noi și să exercite controlul de legalitate”

Vicepreședintele PSD Dâmbovița, Liviu Vasilescu, solicită prefectului județului să iasă din starea de amorțeală și să atace în instanța de contencios administrativ Hotărârea Consiliului Local Moreni prin care a fost ales viceprimarul municipiului, aceasta fiind una adoptată în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor Codului Administrativ, dar și a Ordonanței de Urgență 190 din 28.10.2020.

Liviu Vasilescu susține că viceprimarul municipiului Moreni a fost ales în urma unui blat PNL-Pro România-PER și cu încălcarea mai multor prevederi legale. Argumentele privind nelegalitatea Hotărârii Consiliului Local Municipal Moreni au fost prezentat pe larg de către vicepreședintele PSD Dâmbovița în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul partidului.

„Blatul PNL-Pro România s-a confirmat la Moreni. În mod nelegal, în mod abuziv, printr-o hotărâre a Consiliului Local, au ales un viceprimar. La ședința extraordinară programată pentru data de 19 noiembrie, cu un singur proiect pe Ordinea de zi – rectificarea bugetară, s-a suplimentat Ordinea de zi la solicitarea consilierilor PNL, Pro România și PER, cu alegerea viceprimarului, s-a supus la vot și acesta a fost ales cu 9 voturi. Ce vreau să aduc în atenție?

1.Grupul consilierilor locali ai PSD Moreni au formulat o plângere prealabilă prin care au solicitat Consiliului Local al Municipiului Moreni să revoce această Hotărâre de Consiliu Local, ea fiind nelegală.

2.Am sesizat, printr-o adresă, prefectul județului Dâmbovița și am cerut să exercite controlul de legalitate asupra acestei hotărâri și să o atace în instanță. Atacarea în instanță a acestei Hotărâri de Consiliu Local produce efectul de a o suspenda de drept până la soluționarea definitivă a cauzei.

De la acest pupitru, al PSD Dâmbovița, îl rog pe prefectul Aurelian Popa să se trezească la realitate, să revină printre noi și să exercite acest control de legalitate.

Conform Articolului 135, aliniatul 8, suplimentarea Ordinii de zi se aprobă numai pentru probleme urgente, cu majoritate simplă. Ori alegerea viceprimarului, de o asemenea manieră, era programată în ședința ordinară din săptămâna următoare și nu cred că era o problemă urgentă. A doua chestiune, Articolul 136, aliniatul 8, spune în felul următor: «fiecare proiect de hotărâre înscris pe Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local este supus dezbaterii numai dacă este însoțit de următoarele: referatul de aprobare, ca instrument de prezentare și motivare, rapoartele compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de specialitate al Primăriei și avizele cu caracter consultativ ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local». Această inițiativă de la Moreni a venit ad-hoc, a venit pe moment, nu a avut niciun astfel de aviz, iar Codul administrativ spune că niciun proiect nu se poate înscrie pe Ordinea de zi, nefăcând distincție de tipul de proiect de hotărâre, fără aceste lucruri.

3.Conform Ordonanței de Urgență 190 din 28.10.2020, alegerea viceprimarilor și a vicepreședinților de Consiliu, se va face după validarea tuturor mandatelor și depunerea jurământului, în condițiile legii, de către toți consilierii județeni sau locali. Ei bine, vreau să aveți în vedere că în data de 19 noiembrie unul dintre consilierii locali ai PSD din Moreni și-a înregistrat demisia în Registrul de intrări al Primăriei Moreni. Această demisie, din punctul meu de vedere și din punctul de vedere al altor colegi, produce efecte imediate, fiindcă nu trebuie să ia act neapărat Consiliului Local de această demisie. Prin urmare, nu erau validate toate mandatele la momentul când s-a desfășurat ședința Consiliului Local, astfel încât s-a hotărât în mod abuziv alegerea viceprimarului.

Îi transmit prefectului județului Dâmbovița să exercite controlul de legalitate fiindcă va avea consecințe toată această chestiune. Nu știu cum și-a putut permite secretarul unității administrativ teritoriale să vizeze de legalitate o astfel de chestiune, având în vedere că se consemnează chiar în procesul verbal faptul că nu erau validate toate mandatele de consilier local, ca urmare demisiei a unuia dintre colegii noștri.

Vom vedea care va fi deznodământul, dar dacă instanța va pronunța o hotărâre prin care să desființeze această decizie, această hotărâre luată de Consiliul Local, toate hotărârile, toate actele subsecvente care au legătură cu aceasta vor fi în mod evident supuse anulării”, a declarat Liviu Vasilescu, vicepreședinte PSD Dâmbovița.

leave a reply