Vești bune! Cinematograful „Independența” din Târgoviște va redeveni funcțional din toamna acestui an, atunci când vor fi finalizate lucrările de reabilitare și modernizare.

Ana Maria Popescu 08/07/2020 0
Vești bune! Cinematograful „Independența” din Târgoviște va redeveni funcțional din toamna acestui an, atunci când vor fi finalizate lucrările de reabilitare și modernizare.

Vești bune pentru târgovișteni și nu numai! Executivul Primăriei a anunțat că lucrările la Cinematograful „Independența” sunt extrem de avansate și în câteva luni proiectul de reabilitare și modernizare a instituției cinematografice va fi finalizat.

Potrivit primarului Cristian Stan, care a mers pe șantier și a verificat personal stadiul investiției, lucrările de reabilitare a Cinematografului Independența vor fi finalizate în această toamnă. Clădirea, un adevărat simbol al Municipiului Târgoviște, se afla într-un grad avansat de degradare, însă după finalizarea proiectului aceasta va prinde din nou „viață”, pentru că aici vor rula din nou filme, dar vor avea loc și foarte multe manifestări culturale și nu numai.
Investiția, realizată prin Compania Națională de Investiții, are o valoare de aproximativ 2.000.000 de euro, iar după reabilitare, sala de cinema va avea aproximativ 480 de locuri.
Proiectul presupune reabilitarea integrală a clădirii, interior-exterior. De asemenea, vor fi dotări pentru o sală cinema și aceasta va fi o sală funcțională.

Cinematograful Independența a fost preluat în administrare de către Primăria Târgoviște, de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România Film”, în 2010 și se afla în stare avansată de degradare. A fost construit în 1977, iar suprafața construită a cinematografului este de 1.400 de metri pătrați.
De atunci singura activitate care a avut loc în cinematograf a fost, pentru o perioadă scurtă de timp, o sală de bingo, într-o încăpere a clădirii.

Leave A Response »