În perioada 21 – 23 februarie 2014, s-a desfăşurat, la Păltiniş, Şcoala Politică de Iarnă a Tineretului Conservator. Timp de 3 zile, peste 100 de tineri politicieni din toate filialele judeţene au discutat, alături de lideri PC, despre temele politice actuale, viziunea partidului şi planul de acţiune pe termen mediu şi lung.
Organizaţia de Tineret a Partidului Conservator – Filiala Dâmboviţa a fost reprezentată, la acest eveniment prin preşedintele executiv Călin Drăgan şi vicepreşedintele Oana Boboc.
Aceştia au apreciat modul de organizare, dar şi oportunitatea oferită, un foarte bun prilej pentru ca tinerii politicieni să facă schimb de experienţe, să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi abilităţile sub îndrumarea seniorilor, pentru a fi pregătiţi să facă pasul către politica mare.
Redăm mai jos, integral, informarea OTPC pe această temă:
Organizată sub sloganul “Tânăr Conservator European”, Şcoala Politică a reprezentat un nou prilej de a dezbate şi promova, într-un cadru formal, teme relevante pentru viitorul organizaţiei de tineret a Partidului Conservator. Importanţa alegerilor pentru Parlamentul European, alături de o analiză completă a situaţiei de pe scena politică actuală au fost cele mai dezbătute subiecte în cadrul sesiunilor de comunicare.
Pe durata celor trei zile, lideri importanţi ai Partidului Conservator au intrat în dialog cu tinerii prezenţi la eveniment. Despre campania pentru alegerile europarlamentare şi rolul determinant al Tineretului Conservator în cadrul acestui demers s-a discutat atât cu cei doi candidaţi PC pentru Parlamentul European – Maria Grapini, actual ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism şi Laurenţiu Rebega, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova cât şi cu liderul de campanie al PC, Codrin Scutaru, Secretar de Stat – Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Discutând despre tulburările de pe scena politică românească, liderii PC au reconfirmat atitudinea pozitivă a partidului şi a reprezentanţilor săi, manifestată încă de la formarea USL, PC reprezentând un veritabil factor de echilibru în cadrul alianţei. S-a reiterat în acelaşi timp importanţa unei guvernări cât mai eficiente a ţării, în conformitate cu obiectivele anunţate prin programul de guvernare, având în vedere că cele doua ministere conduse de reprezentanţii PC în Guvern, Preşedintele Daniel Constantin şi Maria Grapini, au avut un aport semnificativ la rezultatele economice foarte bune înregistrate în acest interval.
Concluzia dezbaterilor a fost unanimă: Partidul Conservator tratează cu toata seriozitatea atât alegerile europarlamentare cât şi actul de guvernare, iar unitatea şi coerenţa în acţiuni la nivelul întregului partid sunt obligatorii pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor asumate.
“Doresc să felicit toate organizaţiile de tineret care au participat la aceasta Şcoala Politică. Am rămas impresionata de implicarea şi determinarea tinerilor participanţi, este o noua dovadă pentru mine că schimbarea a început cu adevărat. Pot să spun doar că s-a reconfirmat ceea ce ştiam deja – Tineretul Conservator este o organizaţie unită şi puternică, al cărei aport se va face simţit în perioada următoare, atât la nivelul PC cât şi la nivelul întregii clase politice din România”, a declarat Maria Grapini – ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism şi candidat PC pentru Parlamentul European.
“Astfel de evenimente au devenit o constantă la nivelul Tineretului Conservator, iar acest lucru este cu adevărat îmbucurător. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au participat în cadrul acestei ediţii, atât liderilor importanţi ai partidului cât şi colegi din toate organizaţiile de tineret din ţară. Consider că tot acest efort reprezintă în fapt un nou mesaj de unitate transmis în cadrul PC şi o reiterare a importanţei dezvoltării unei organizaţii de tineret cu adevărat puternică şi activă. Sunt convinsă că perioada următoare este una foarte importantă pentru PC, atât prin prisma alegerilor europarlamentare cât şi a contextului politic actual. Aceste 3 zile mi-au reconfirmat faptul că Tineretul Conservator se va mobiliza şi va susţine toate eforturile şi acţiunile politice necesare pentru îndeplinirea obiectivelor PC pe scena politica românească”, a declarat Alina Cazanacli – Preşedintele Tineretului Conservator.