Târgul meșterilor populari, o tradiție de ”Zilele Cetății”

Și anul acesta, zeci de meșteri populari, artizani și producători din toată țara, s-au reujnit la Târgoviște, în Parcul Mitropoliei. De la ceramica de Horezu la costume populare din zona Muscel, de la meșterii curelari din Ardeal la artizani de podoabe din Dâmbovița, de la meșterii sticlari la cei ce însuflețesc lemnul, ediția de anul acesta a oferit, parcă, o paletă mai largă  de produse tradiționale.

De altfel, toți cei care au vizitat târgul au fost încântați de ceea ce au văzut, rare fiind cazurile în care vreun vizitator să fi plecat cu mâna goală. Nici oficialitățile nu au făcut excepție de la regulă. La inaugurarea oficială a târgului, primarul Boriga, deputatul de Târgoviște Florin Popescu, city manager-ul Gabriel Cioacă și cei doi viceprimari a luat la pas fiecare stand, neputându-se abține de la a cumpăra câteva produse.

Ajuns la a XI-a ediție, Târgul Meșteșugarilor de la Târgoviște a reunit anul acesta 65 de meșteri populari, artizani și producători. De remarcat că, spre deosebire de anii trecuți, mai mulți participanți au organizat la standurile lor ateliere de lucru, unde copii puteau afla primele noțiuni ale meșteșugului în cauză.

 

leave a reply