Târgoviștea se dezvoltă Smart și pe zona de iluminat public. A fost semnat contractul cu finanțare europeană pentru modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal.

Ana Maria Popescu 19/02/2020 0
Târgoviștea se dezvoltă Smart și pe zona de iluminat public. A fost semnat contractul cu finanțare europeană pentru modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal.

Târgoviștea se dezvoltă cu fonduri europene! Astăzi, 19 februarie, la Primăria Târgoviște a fost semnat un nou contract de finanțare pe Progranul Operațional Regional care privește modernizarea iluminatului public în tot municipiul. Contractul a fost semnat și parafat de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan și de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, iar la eveniment au mai participat cei doi viceprimari, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, administratorul public, Gabriel Boriga, deputații Corneliu Ștefan, Claudia Gilia și Oana Vlăducă, precum și salariați și directori din cadrul Primăriei.

Contractul privind „Eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște” are o valoare de 21.950.826,32 lei și este al optulea proiect  pe care administrația târgovișteană îl implementează pe POR 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului este modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public stradal din municipiul Târgoviște.

Proiectul propune implementarea unui sistem eficient și ecologic de iluminat public prin care se va reduce semnificativ consumul de energie neregenerativă.

Odată cu implementarea proiectului se vor reduce semnificativ costurile pentru că va exista un control mult mai strict al stingerilor și al aprinderilor, iluminatul va fi sistematizat în funcție de clase de drum, puteri și tipuri de aparate, se va folosi tehnologie Led, care înseamnă consum redus și durată mare de viață, fluxul luminos va fi redus între anumite ore, iar funcționarea iluminatului va fi urmărită dintr-un dispecerat.

Potrivit primarului Cristian Stan, va fi implementat un sistem automatizat de scădere a costurilor prin reducerea fluxului luminos între anumite ore, atunci când traficul și prezența pietonilor sunt foarte reduse.

În cazul trecerilor de pietoni, vor fi amplasate aparate care vor ilumina numai suprafața trecerilor. Stâlpii vor fi montași pe ambele părți ale străzii, în stânga și în dreapta trecerilor de pietoni. Sistemele vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare, care vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor, atunci când în aria lor de acoperire apar persoane care doresc să se angajeze în traversarea străzii.

Iluminatul public va fi modernizat atât în zona centrală a orașului, pe arterele principale, dar și pe cele secundare, pe centura municipiului, precum și în zona cartierelor de blocuri și de case.

„Este vorba de un contract care vizează eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște. Le mulțumesc şi colegilor mei de la management proiecte, cei care se ocupă nemijlocit de toată această zonă, plecând de la pregătirea finanțării, documentației, finanțare, execuție și așa mai departe, astfel încât să putem în momentul de față să semnăm contractul de finanțare numărul opt pentru municipiul Târgoviște, pe Programul Operațional Regional 2014-2020. Este un proiect foarte important, un proiect care tinde mult spre zona de Smart City, este un proiect cum nu a mai existat la nivelul municipiului Târgoviște, cu o valoare destul de importantă. Să știți că în comparație cu anul trecut avem o creștere, pe ceea ce înseamnă finanțări europene nerambursabile, de peste 2.000%, ceea ce e un lucru destul de important, asta pentru a înțelege mecanismul principal de dezvoltare al municipiului Târgoviște. De altfel, venitul total pe zona de investiții este undeva la 54% din buget. Depășește bugetul de funcționare. Am văzut că se mai lăudau unii prin Ardeal că este 43%, nu, la noi este 54% și cred că este iarăși un indicator important pe direcția în care merge municipiul Târgoviște, alocând foarte multe resurse, în principal nerambursabile, către zona de dezvoltare. Vreau să mulțumesc și Executivului Primăriei Municipiului Târgoviște pentru colaborarea pe care o avem care iată se materializează în accesarea de fonduri europene importante pentru acest oraș și de natură să asigure un flux investițional numai pe ce avem în momentul de față, foarte important pentru următorii doi-trei ani, și mă refer exclusiv la zona de execuție și vine să întregească cele aproximativ 80 de investiții pe care administrația locală o are în acest moment în municipiul Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

„Într-adevăr, ne apropiem de linia de sosire, dacă îmi permiteți această comparație, cu semnarea contractelor de finanțare în municipiul Târgoviște, pe Programul Operațional 2014-2020. Într-adevăr, contractul pe iluminat public îl vom semna astăzi. Sunt convins că, așa cum spunea și domnul primar, acesta va rezolva o serie de probleme cu care se confruntă municipiul vizavi de siguranță a traficului, chiar și a celor de estetică, de stâlpi, de tot felul de astfel de șicane care se întâlnesc nu numai în Târgoviște, ci în toate orașele. Toate acestea vor avea un rol important, va fi o premisă pentru viitoarele proiecte, cele din perioada 2021-2027. Ele cu siguranță vor deschide apetitul atât al administrației, cât și al târgoviștenilor de a promova astfel de proiecte smart care să contribuie la reducerea emisiilor de emisiilor de carbon în atmosferă. Proiectul acesta are 36 de luni de implementare, sunt convins totuși că va fi mult mai rapid finalizat. Vă pot spune, tot legat de proiectele pe portofoliul municipiului Târgoviște, că suntem în linie dreaptă și cu contractul mare, pe Măsura 4.1, cel care privește infrastructura de transport. Contractul este trimis de la sfârșitul lunii ianuarie la minister și de asemenea, încă un contract important, privind completarea parcului auto. Deja la nivelul Programului Operațional Regional Sud-Muntenia s-a luat decizia de a finanța în integralitate proiectele din cadrul Axei 4”, a subliniat directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat.

Leave A Response »