Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea majorărilor de întârziere, în anumite condiții.
Mai exact, în ultima ședință a Consiliului Local Târgoviște, din 28.11.2022, a fost aprobată hotărârea care prevede aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante, datorate bugetului local al Municipiului Târgoviște de către contribuabilii persoane fizice, care își achită, până la data de 16 decembrie 2022, obligațiile fiscale aferente.
Scutirea majorărilor de întârziere se va acorda contribuabililor din Municipiul Târgovişte pe bază de cerere, la care se va anexa nota de plată (document informativ) emisă de „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, care va cuprinde toate obligaţiile fiscale principale şi accesoriiile acestora (majorările de întârziere) calculate până la data cererii.
Cererea de scutire se depune la „Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale”, din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter, până la 16.12.2022 şi va cuprinde:
- elementele de identificare ale contribuabilului;
- natura obligaţiei bugetare pentru care se solicită scutirea.
Menționăm că scutirea nu se acordă și pentru majorările de întârziere achitate anterior intrării în vigoare a hotărârii, adică 28.11.2022.
„Este un mic cadou pe care îl face administrația locală târgovișteană… Până pe 16 decembrie, ca să putem să închidem cu Trezoreria, cine plătește integral, și mă refer numai la persoane fizice, obligațiile restante către bugetul local beneficiază de scutirea de majorările de întârziere, cu precizarea că sunt peste 3000 de târgovișteni cu majorări de peste 100 lei. Cred că se merită să meargă să plătească debitul principal și este scutit de majorările de întârziere. Se poate face acest lucru de astăzi, 29 noiembrie, până pe 16 decembrie, inclusiv”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet, la adresa – www.ghiseul.ro
Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din Str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este:
– Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08:00 – 16:30
– Marți 08:00 – 18:30