Târgoviște. Grădinița cu Program Prelungit Nr.13 a intrat în reabilitare și modernizare

Ana Maria Popescu 06/02/2019 0
Târgoviște. Grădinița cu Program Prelungit Nr.13 a intrat în reabilitare și modernizare

Modernizarea infrastructurii educaționale, prioritate pentru administrația târgovișteană! Încă de anul trecut, administrația locală a demarat cel mai amplu program de reabilitare a unităților de învățământ din istoria municipiului Târgoviște, proiect finanțat atât din bugetul propriu, cât și din fonduri guvernamentale și europene. Foarte multe dintre unitățile de învățământ care fie au beneficiat de investiții, fie sunt în plin proces de modernizare sau urmează să intre în reabilitare nu mai primise atenție din partea autoritățillor locale de zeci de ani. Este și cazul Grădiniței cu Program Prelungit Nr.13, care de la darea în folosință, prin anii `70, nu a beneficiat niciodată de reparații capitale. De câteva zile însă la această unitate de învățământ a debutat un proiect de anvergură, în valoare de 2,6 milioane lei, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, prin care se va reabilita și moderniza total, atât la exterior, cât și la interior, această grădiniță din municipiu. Primarul Cristian Stan, împreună cu cei doi viceprimari, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, a susținut astăzi o conferință de presă pe șantierul de la Grădinița Nr.13, în cadrul căreia a vorbit pe larg despre lucrările care se vor realiza la aceasă unitate de învățământ preșcolar, dar și despre investițiile pe linie educațională care se află în derulare la nivelul municipiului. Edilul speră ca până cel târziu la sfârșitul anului copiii și cadrele didactice, care astăzi își desfășoară activitatea în Corpul B1 al Universității „Valahia”, din microraionul VI, să se întoarcă într-o grădiniță modernă, mai spațioasă și mult mai bine dotată.

„Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 din municipiul Târgoviște face obiectul unui proiect de modernizare și reabilitare, un proiect al administrației locale târgoviștene, un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Valoarea investiției este de aproximativ 2,6 milioane de lei și vizează lucrări complexe… Este vorba de schimbarea acoperișului, schimbarea tâmplăriei, termoizolație, dotări… Este un proiect de care această unitate de învățământ avea nevoie, este un proiect care a debutat chiar săptămâna aceasta și un proiect de natură să îmbunătățească foarte mult condițiile pentru copii și pentru cadre didactice și la această unitate de învățământ preșcolar. Aș mai menționa faptul că în acest moment se mai lucrează la Colegiul Național „Constantin Carabella, la baza sportivă, se mai lucrează de asemenea la Grădinița Nr. 15, se mai lucrează la Creșa Nr. 13, la Creșa Nr. 14… În total avem la momentul de față aproximativ, dacă este să ne raportăm la numărul de copii care își desfășoară activitatea la aceste unități de învățămâmt, sunt aproximativ 900 de copii care vor beneficia sper până la finalul acestui an de condiții foarte bune. Termenul de execuție de la Grădinița 13 este de 12 luni, dar sper să reușim să finalizăm mai repede aceste lucrări care sunt absolut necesare. Este o unitate de învățământ preșcolar care nu a mai beneficiat de lucrăru cred că de prin anii 1970, de la momentul la care a fost dată în folosință, mă refer la lucrări capitale de modernizare, de reabilitare. Este o parte a programului de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște, un program fără precedent. Iată că au început lucrările pe acest program de modernizare, suntem în luna februarie și deja lucrăm la 5 investiții pe ceea ce înseamnă infrastructură educațională, fără a începe până acum proiectele pe fonduri europene, este vorba de Școala Nr.8 „Mihai Viteazu”, Școala Nr. 13 „Matei Basarab”, Grădinița Nr.8, proiecte care au o valoare cumulată de aproximativ 12 milioane de euro și ar trebui ca luna aceasta să semnăm contracte de finanțare, în contextul în care licitațiile sunt în derulare în acest moment. Sunt în acest moment relocate unitățile de învățământ la care se lucrează, avem Grădinița Nr.15 la Liceul de Transporturi Auto și Grădinița 13, Creșa 13 la Corpul B1, fostul corp al Universității Valahia din Târgoviște, unde condițiile sunt foarte bune, sunt spații mai mari decât erau la aceste unități de învățământ unde își desfășurau inițial activitatea și facem tot ceea ce putem pentru ca această perioadă în care activitatea se desfășoară în altă parte să nu prezinte inconveniente majore nici pentru copii, nici pentru părinți, nici pentru cadre didactice și vom găsi soluții și pentru celelalte unități de învățământ pentru că nu vrem să întrerupem nicăieri procesul educațional”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Leave A Response »