Târgoviște, gazdă pentru… cel mai frumos roman din lume!

Spectacolul ”Cel mai frumos roman din lume” după Larry Tremblay, produs de Teatrul Unteatru din București, se va juca duminică, 17 noiembrie, la ora 19:00, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Distribuția îi reunește pe Nicoleta Lefter și Ionuț Grama, iar regia este semnată de Alexandra Penciuc. Spectatorii sunt invitați într-o lume fascinantă, aflată la limita dintre real și imaginar, în care regulile sunt dictate de puterea creației.

”Cel mai frumos roman din lume” după Larry Tremblay este povestea a două personaje unite într-un joc al creației, în care realul și imaginarul alternează, coexistă și se contopesc. Sub aparența unei ședinte de terapie în care o mică scriitoare aflată în pană de inspirație este analizată de un psihiatru excentric, cei doi dezvăluie noi planuri ale realității, care se împletesc, se dezvoltă și se destramă, pe rând, ca straturile unei cepe, în cautarea esenței – adevărul pur. O poveste despre dreptul, nevoia și puterea de a crea.

Distribuția este formată din Nicoleta Lefter (”Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva” la Teatrul Odeon, ”Trei femei înalte” la Teatrul Unteatru) și Ionuț Grama (”Cui i-e frică de Virginia Woolf?” la Godot Cafe-Teatru, ”Orfani” la Teatrul Act), iar regia îi aparține Alexandrei Penciuc (”Rabbit Hole” la Teatrul Act, ”Herr Paul Herr Paul” la Teatrul Maria Filotti, Brăila). Scenografia este semnată de Tudor Prodan.

“Alexandra Penciuc a demonstrat inteligenţă şi subtilitate în jocul periculos de abrupt cu atâtea intersecţii ale realităţii cu imaginaţia […]. Nicoleta Lefter […] efectiv sclipeşte, direct proporţional cu încărcătura dark care îi caracterizează personajul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Ionuţ Grama – tulburător şi deviant până la seducţie în rolul amplu şi imposibil de categorizat al doctorului Limestone. […] Nu-mi pot imagina o alăturare mai potrivită pentru această montare cu adevărat remarcabilă în primul rând datorită jocului lor electrizant şi construit cu un amestec irezistibil de inteligenţă şi pasiune.” – Beatrice Lăpădat, LiterNet.ro

”Cu buget minim de spectacol, […] doi tineri actori extraordinari, Ionuț Grama si Nicoleta Lefter ne aduc aminte de teatru la Teatrul Unteatru. […] exista uneori o dedicare totala a actorilor care provoaca solidaritatea neconditionata a publicului. Iar asta se intampla in orice epoca, din fericire.” – Cristina Modreanu

leave a reply