Staff-ul FRF, la Târgoviște. S-a inaugurat terenul de fotbal cu gazon sintetic, investiție importanta pentru fotbaliști realizată de Primăria Municipiului și Federația Română de Fotbal

Primăria Târgoviște și Federația Română de Fotbal au inaugurat în această seară terenul de fotbal cu gazon sintetic din vecinătatea Complexului Turistic de Natație, o investiție care va servi atât ca bază de antrenament pentru jucătorii de la FC Chindia, cât și pentru juniorii clubului.

La momentul inaugural, alături de primarul Cristian Stan și de viceprimarul Cătălin Rădulescu, s-au aflat președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic FRF, Mihai Stoichiță, secretarul general FRF, Gabi Bodeanu, președintele FC Chindia, Marcel Ghergu. Antrenorul FC Chindia, Emil Săndoi și managerul Complexului Turistic de Natație, Ciprian Prisăcaru.

Terenul inaugurat în această seară are o suprafață de peste 9500 metri pătrai, este dotat cu sistem de iluminat, tribună de 300 de locuri și va permite desfășurarea în condiții excelente a antrenamentelor FC Chindia Târgoviște, inclusiv a grupelor de copii și juniori, precum și a meciurilor oficiale de fotbal juvenil.

„Parteneriatul nostru cu FRF nu se termină astăzi, la momentul inaugurării; este un parteneriat pe 10 ani, de natură să aducă beneficii deosebite, pe de o parte sportivilor profesioniști, pe de altă parte iubitorilor de sport, de fotbal, în special. Investiția de astăzi reprezintă numai o parte din ceea ce înseamnă proiectele pe care administrația locală le derulează în această zonă. În următoarele 2 luni, vor debuta și lucrările la noul parc, pe care-l vom realiza exact în prelungirea acestui teren de fotbal, un parc de 5 hectare, pe fonduri europene, cel mai mare parc construit în Târgoviște în ultimii 40 de ani. Totodată, avem depus la Compania Națională de Investiții încă un proiect pentru o altă bază sportivă vizavi de acest teren. Și la stadionul „Eugen Popescu” continuă investițiile și, dacă totul decurge așa cum ne dorim, anul viitor Târgoviștea va avea un stadion cochet și vom asigura FC Chindia condițiile pe care trebuie să le aibă o echipă care participă în prima ligă”, a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

„Obiectivul acestui proiect a fost, încă de la bun început, să putem să redăm copiilor bucuria jocului de fotbal. Am încercat să rezolvăm o parte din problemele pe care le-am întâlnit și pe care cei mai mulți le cunoașteți. Și mă refer la dispariția maidanelor de altădată, dispariția terenurilor pe care cei care au practicat fotbalul în anii 90 și le amintesc. O altă problemă pe care am identificat-o este legată de vreme: urmare a condițiilor nefavorabile, aproximativ 5 luni de zile nu putem să folosim terenurile cu gazon natural în condiții optime”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

*„M-aș fi bucurat ca acest parteneriat să se fi întâmplat mai demult, să fi jucat și eu pe un astfel de teren, să văd și eu Târgoviștea renăscând din punct de vedere al bazei materiale, pentru că am fost și la terenul de la „Eugen Popescu” și am văzut cum se lucrează și acolo. Mi-ar fi plăcut să avem și noi condițiile astea, dar principalul lucru este ca ceea ce s-a realizat aici în plan local, și împreună cu noi, să se răsfrângă și în pasiunea copiilor pe care îi aveți, pe care îi creșteți și să reformeze tradiția Târgoviștei din perioada ´70-´80, atunci când ați avut foarte multe produse locale deosebite, care făceau deliciul tribunelor la vremea respectivă. Sper ca acest teren să fie și un moment al creșterii valorii sportive intrinsece a tuturor participanților la fenomenul din Târgoviște, nu numai a echipei din prima ligă, Chindia”, a declarat Mihai Stoichiță, director tehnic FRF.

leave a reply