Fost ministru al Culturii de două ori, astăzi deputat PSD de Dâmbovița, inițiator al unor legi importante în domeniu, care se aplică astăzi, a vorbit, într-un interviu acordat site-ului ampress.ro, despre situația actuală a „României culturale”, sector aflat în agonie din cauza pandemiei de COVID-19, dar și din cauza lipsei unei Strategii Naționale pentru Cultură.
„România Culturală e încremenită în proiect. Traversează o criză de legitimare a capacității culturii de a inspira valorile și mentalitățile guvernării. Absența unui fond de urgență pentru cultură, respectiv inexistența unui sistem de asigurare și protecție socială a artiștilor reflectă marile vulnerabilități ale României Culturale. Politic, absența unui sistem de protecție și asistență socială a artiștilor se califică drept iresponsabilitate. Social și moral, inexistența acestor constructe se poate traduce cel puțin ca ignoranță, cel mult ca dispreț, față de comunitatea artiștilor români. A ne întoarce la normalitatea sectorului cultural, de dinainte de pandemie, e doar un exercițiu de imaginație, un pretext bun pentru un scenariu în care orice resurse ai aloca, rezultatul va fi o distribuție slabă. Acesta este momentul în care accepțiunea normalității va trebuie reconsiderată: nu rebranduirea culturii autohtone e o exigență, ci regândirea normalității execuției actului cultural. În plus, e dificil să vorbim de o Românie Culturală fără temele făcute, adică fără o Strategie Națională pentru Cultură. Faptul că se vorbește despre reziliență – economic, social –, că se lucrează la un plan de reziliență pentru redresarea României, dar că nimeni nu amintește faptul că reziliența este un construct cultural, ne arată că România Culturală întârzie să fie un proiect de țară”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Ionuț Vulpescu.
Consecvent valorilor și fidel culturii, pe care a „păstorit-o” ca ministru, Ionuț Vulpescu a amintit platforma de lucru pe care a lansat-o în timpul campaniei electorale de anul trecut, platformă dedicată strategiei culturale a dezvoltării Dâmboviței, vizând democratizarea accesului la cultură și digitalizarea patrimoniului cultural local: „Prin aceasta, am setat tonul proiectelor culturale de viitor pentru Dâmbovița, alături de colegii mei din echipa PSD Dâmbovița, toate aceste inițiative venind în întâmpinarea masterplanului pentru dezvoltarea locală, lansat și coordonat de colegul meu, președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan. Totodată, energia mea se va canaliza pe împlinirea agendei de programe care deschid activitatea ISD – Institutul Social Democrat «Ovidiu Șincai» din acest an. Și, pentru a oferi și un ingredient surpriză, mărturisesc că lucrez la un volum de scrieri politice pentru a aniversa cifra rotundă a anilor mei de activitate în terenul social-democrației, acolo unde, în ultimii ani, meciurile nu au fost deloc ușoare. De douăzeci de ani la stânga. Acești douăzeci de ani de politică sunt cei care pot spune cel mai bine ce pot și vreau să fac în viitor jucând la stânga terenului”, a mai precizat parlamentarul social democrat.