Societatea de salubrizare a municipiului reședință de județ, apreciată de târgovișteni. Zeci de comentarii pozitive și aprecieri la adresa salariaților și conducerii ECO SAL 2005 pentru îngrijirea spațiilor verzi din Târgoviște.

Zeci de comentarii pozitive la adresa celor care întrețin spațiile verzi din Târgoviște, fie că sunt parcuri, sensuri giratorii, spații publice, mini părculețe, toate sunt îngrijite, verzi și într-o explozie de culoare.

Locuitorii municipiului și-au exprimat aprecierile pentru munca depusă de angajații companiei ECO-SAL 2005 S.A., aflată în subordinea Primăriei Târgoviște, în urma unei postări a primarului municipiului, Cristian Stan.

De fapt nu este prima oară când edilul publică imagini cu ceea ce iese din mâinile acestor oameni, iar locuitorii orașului spun că nu pot să nu remarce zilnic frumusețea spațiilor verzi, faptul că sunt îngrijite atât de bine, indiferent de vreme și de anotimp.

Ei apreciază eforturile depuse de societate și de salariații săi, pe orice tip de vreme, nemaivorbind despre căldura năucitoare din această vară în care spațiile amintite nu au suferit, iar salariații au lucrat cu aceeași răspundere deja binecunoscută pentru a transforma spațiile verzi în zone pline de culoare și a le menține curate și îngrijite pe tot parcursul anului, dar mai ales în această perioadă de vară.

Și primarul Cristian Stan a primit, la rândul său, aprecieri, mai ales că este primul edil care se îngrijește de toate aceste zone verzi care se înmulțesc și devin de la an la an tot mai frumoase.

Municipiul Târgoviște a devenit un loc mai atractiv, mai frumos, pe zi ce trece mai curat și mai plic de culoare, mai spectaculos, a devenit o mândrie pentru locuitori și foarte apreciat de turiști, care odată ce l-au vizitat au numai cuvinte de laudă și promit să revină în acest oraș care de câțiva ani oferă numai surprize frumoase.

leave a reply