Problema disponibilizărilor în masă de la Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște (COST) dezbătută pe larg de senatorul Adrian Țuțuianu în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Ministerului Economiei. Împreună cu liderii Sindicatului „Valahia”, senatorul Pro România a încercat să convingă reprezentanții Ministerului de importanța strategică a Combinatului pentru economia națională și le-a prezentat acestora o serie de soluții care ar putea salva COST de la dispariție, dar și locurile de muncă ale celor aproape 1200 de salariați ai unității.
Senatorul Adrian Țuțuianu a anunțat că demersurile în ceea ce privește Combinatul de Oțeluri Speciale nu se vor opri aici, urmează o discuție ministrul Economie și premierul Ludovic Orban. Totodată, senatorul Pro România face apel la reprezentanții tuturor partidelor politice parlamentare să facă „front comun” pentru salvarea COST, pentru că soluții există…
„Așa cum am promis, ieri, am mers împreună cu reprezentanții Sindicatului „Valahia” la Ministerul Economiei, pentru o discuție aplicată pe ceea ce se întâmplă la Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște.
Au fost prezenți secretarii de stat Daniela Nicolescu și Cornel Cătălin Bulf, precum și alți membri din direcțiile ministerului.
Discuția a durat peste 2 ore, în cadrul cărora am dezbătut situația procedurii de insolvență, planul de reorganizare propus de creditori și felul în care sunt reprezentate interesele statului în calitate de creditor. De asemenea, am subliniat importanța strategică a Combinatului pentru economia națională și am oferit SOLUȚII care necesită modificări legislative și implicarea ministerului de resort în actul de #salvare.
Voi continua demersurile prin discuții cu Ministrul Economiei și Prim-Ministrul Ludovic Orban,
Fac un apel la reprezentanții tuturor partidelor politice parlamentare să se asocieze acestor demersuri. Soluțiile, repet, există, dar ele trebuie susținute unitar / salvarea Combinatului reprezintă un obiectiv deasupra oricăror interese politice particulare.
P.S: La întâlnirea de ieri, a participat, din partea PSD Dâmbovița, și senatorul Titus Corlățean. Spre deosebire de foștii mei colegi, eu nu am de gând să-l scot din poze sau din comunicate”, a transmis senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu.