Semnal al președintelui Pro România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu. Listarea la bursă a acțiunilor companiilor de stat, ce înseamnă de fapt și ce „rădăcini” au

Listarea la bursă a unor pachete de acțiuni la companii de stat înseamnă privatizarea companiilor în cauză. Punct! Acesta este adevărul, potrivit președintelui Pro România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și nu ceea ce spune ministrul Energiei, care încearcă să convingă românii de cu totul altceva, și anume că listarea acțiunilor la bursă înseamnă „o șansă de modernizare, de a face investiții”.

„Este incredibil ca un înalt oficial al statului român să creadă că noi nu înţelegem ce înseamnă vânzarea unor acţiuni? Vânzarea unor acţiuni înseamnă chiar privatizare”, a declarat revoltat liderul Pro România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

Mai mult decât atât, Adrian Țuțuianu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă și despre acordurile semnate de România, PSALM 1 și PSALM 2, negociate de Traian Băsescu, în care s-a decis vânzarea unor societăți care erau în proprietatea statului român. Ar putea să existe și acum condiţionări, solicitări, propuneri din partea Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene sau a Băncii Mondiale pentru vânzarea societăţilor pe care încă statul le mai are în proprietate, atrage atenția fostul senator Adrian Țuțuianu.

,,Abrogarea unor dispoziţii ale Legii 173 din 13 august 2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Este o lege pe care am aprobat-o şi eu ca senator în mandatul anterior. Ce prevedea legea aceasta? Că pentru o perioadă de doi ani înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţiile de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută, este interzisă vânzarea acestor acţiuni. De asemenea, legea prevedea posibilitatea ca statul să intervină şi să cumpere acţiuni ale societăţilor importante de pe piaţă cu impact în economia naţională. Ce am aflat ieri este că acest Guvern a adoptat un proiect de lege prin care abrogă această reglementare şi într-un mod tipic celor care nu vor să-şi asume răspunderi au pasat proiectul de lege spre Parlament, unde probabil va urma o procedură de urgenţă. Ceea ce mă deranjează extrem de tare sunt declaraţiile lui Virgil Popescu, ministrul Energiei care are sentimentul probabil că toţi suntem proşti în această ţară şi nu înţelegem de fapt ce vor să facă. Domnul Virgil Popescu declară ,,că listarea la bursă a unor pachete de acţiuni la companii de stat nu înseamnă privatizare, ci şansa de modernizare, de a face investiţii”.

Este incredibil ca un înalt oficial al statului român să creadă că noi nu înţelegem ce înseamnă vânzarea unor acţiuni? Vânzarea unor acţiuni înseamnă chiar privatizare. Problema este că Guvernul nu vine cu o soluţie prin care investitorii interesaţi să vină să facă investiţii în economie reală, ci vine cu o soluţie de vânzare pe bursă a unor pachete de acţiuni, o schimbare a structurii acţionariatului cu consecinţe asupra proprietăţii… Problema este că statul vinde când ar trebui să nu vândă, ci eventual să cumpere, pentru că atunci când este criză nimeni nu vinde. Sunt lucruri statuate pe piaţa de capital de sute de ani, de când s-a înfiinţat această piaţă. Mai este grav ceva? O lipsă totală de transparenţă în privinţa căror pachete de acţiuni Guvernul intenţionează să facă aceste proceduri de privatizare? Cred că ar fi interesant să ştim cu toţii dacă Hidroelectrica, Transgaz, Portul Constanţa, Tarom, Romgaz, CEC, ca să vorbim de câteva dintre perlele economiei româneşti, care încă se mai află în proprietatea statului român, vor face obiectul unor listări de pachete de acţiuni la Bursa de Valori. De ce spun asta? Pentru că am să vă aduc aminte că, în perioada 1997-2000, România a semnat acordurile PSALM 1 şi PSALM 2, negociate de Traian Băsescu, în care s-a decis vânzarea unor societăţi care erau în proprietatea statului român. Toată lumea l-a înjurat, de exemplu, pe Adrian Năstase pentru vânzarea Petrom, dar această vânzare a Petrom era o chestiune convenită prin acordul PSALM 2 negociat de Traian Băsescu. Vânzarea COS Târgovişte a făcut parte din acelaşi pachet de societăţi care s-au vândut în baza acordului PSALM 2. Nu ne spune, la momentul acesta, Guvernul României dacă există condiţionări, solicitări, propuneri din partea Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene sau a Băncii Mondiale pentru vânzarea acestor societăţii pe care încă statul le mai are în proprietate. Asta nu are nicio legătură cu nevoie de a disciplina comportamentul unor societăţi comerciale unde statul este acţionar majoritar în sensul ca ele să producă profit şi nu să fie căpuşate de diverse firme ale potentaţilor zilei”, a semnalat președintele PRO România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

leave a reply