Reorganizare cu dizolvări la ALDE. Liderul Organizației Județene, Ionel Petre, explică situația din Dâmbovița

Ana Maria Popescu 11/07/2019 0
Reorganizare cu dizolvări la ALDE. Liderul Organizației Județene, Ionel Petre, explică situația din Dâmbovița

După mai bine de o lună și jumătate de la alegerile europarlamentare, conducerea centrală a ALDE a decis să dea un „restart” mai multor organizații ale partidului din țară, în speranța că acestea au învățat ceva din eșecul de la ultimele alegeri, se vor reorganiza mult mai bine și se vor mobiliza mai puternic pentru a obține un scor bun la prezidențiale.

Astfel, Birourile Politice Teritoriale ALDE din 37 de filiale (inclusiv cele din sectoarele Bucureștiului) au fost dizolvate, iar printre acestea se numără și Organizația Dâmbovița. Chiar dacă a declarat că nu are ce să-și reproșeze, a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a obține un rezultat cu două cifre la europarlamentare, dar din păcate nu toți colegii de partid s-au implicat în campanie, unii chiar au trădat partidul, liderul ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, și-a pus mandatul la dispoziția președintelui partidului, însă până acum acesta nu i-a cerut să se retragă din fruntea Filialei Județene.

„Vreau să clarific subiectul dizolvării Biroului Politic Teritorial ALDE Dâmboviţa. În cadrul şedinţei de Birou Politic Central din data de 9 iulie s-a stabilit ca 32 de judeţe, de filiale judeţene, inclusiv sectoarele, în total 37 de filiale să aibă Biroul Politic Teritorial dizolvat indiferent dacă au apucat să-şi facă Conferinţă Judeţeană de Alegeri sau funcționau pe interimat. Pot să spun că nu sunt foarte mulţumit de această decizie, pentru că aș fi vrut ca, în solidar, să se dizolve întreg Biroul, adică inclusiv preşedintele care putea să preia şi să conducă în continuare frâiele filialei şi din postura de interimar, asta din solidaritate cu echipa Biroului Politic Teritorial, chiar dacă, vorbim acum despre cazul Dâmboviţa, în cadrul acestei echipe am avut şi oameni care nu au existat, chiar dacă am avut şi oameni care au mimat acţiunea de precampanie şi campanie, chiar dacă am avut trădări, cu siguranţă am avut o parte a echipei care a muncit, care s-a zbătut, care a participat la majoritatea acţiunilor petrecute în Târgovişte şi în judeţ. Aşa că, în solidar cu echipa de lucru, cu oamenii cu care am lucrat din cadrul Biroului Teritorial ALDE Dâmboviţa, mandatul meu de preşedinte se află pe biroul preşedintelui partidului. Acum, spun că analiza, la nivelul ALDE de la nivel naţional, continuă verificându-se activitatea liderilor de judeţe, activitatea echipelor, se evaluează activitatea şi rezultatele reprezentanţilor din Guvern şi aici mă refer la toate nivelurile, vicepreşedinţi, preşedinţi de agenţii naţionale, secretari de stat şi miniştri. Întrevederea următoare, în cadrul Biroului Politic Central, va fi peste o săptămână atunci când fiecare judeţ care face obiectul acestei dizolvări trebuie să prezinte echipa, fiecare membru să-şi justifice activitatea, tocmai pentru a găsi o variantă de lucru corectă, coerentă şi unitară având în vedere alegerile prezidențiale din toamnă”, a declarat președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre.

Leave A Response »