Record de îmbolnăviri cu COVID-19 în România. Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, cu privire la situația epidemiologică actuală și la modul cum gestionează guvernul pandemia

Ana Maria Popescu 16/09/2020 0
Record de îmbolnăviri cu COVID-19 în România. Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, cu privire la situația epidemiologică actuală și la modul cum gestionează guvernul pandemia

România a înregistrat astăzi un număr record de îmbolnăviri cu noul coronavirus! 1713 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, iar 49 de români au decedat.

Situația este una extrem de îngrijorătoare, în condițiile în care România încă se află în stare de alertă și nu a renunțat la restricțiile impuse de pandemie.

Despre situația de astăzi din România, despre recordul de îmbolnăviri, a vorbit astăzi la Târgoviște și președintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta susține că guvernul ar trebui să țină cont de opinia specialiștilor, nu să-și bată joc de ei și să gestioneze doar din punct de vedere politic și electoral această pandemie.

De asemenea, președintele PSD a declarat la Târgoviște că era mai mult decât necesar ca înainte de începerea școlilor atât cadrele didactice, cât și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ ar fi trebui să fie testate.

„Astăzi avem cel mai mare record la numărul de infectări, de îmbolnăviri. Nu este prima oară când spun, nu eu sunt cel îndreptățit să iau măsuri sau să vorbesc despre coronavirus deoarece nu sunt medic, nu sunt specialist. Cred că domnul Rafila, domnul Arafat sunt mult mai îndreptățiți decât mine. Când guvernezi o țară trebuie să ții cont de acești specialiști, nu să-ți bați joc de ei și să conduci politic și în interesul tău de a câștiga alegerile pentru că se întâmplă astfel de lucruri. Mesajul meu către populație ar fi să asculte specialiștii și nu politicienii. Președintele Iohannis trebuia să intre în haina constituțională mai ales când avem de-a face cu o pandemie și o criză economică și să cheme la masa discuțiilor toți politicienii. Dacă ar fi fost de acord cu propunerea noastră de a avea un Guvern de Uniune Națională lucrurile acum în România ar fi stat cu totul și cu totul altfel, iar comunicarea și credibilitatea politicienilor în fața cetățenilor ar fi fost altă și ar fi fost respectată. Vă reamintesc de celebra poză din biroul primului ministru când toți eram izolați în casă, era stare de urgență, iar în birou se chefuia și se stătea fără mască. Cred că toți profesorii și personalul auxiliar ar fi trebuit testați. Școlile sunt închise de 6 luni de zile, iar acum ne-a găsit nepregătiți deschiderea lor, iar cu secretarii de stat responsabili pe preuniversitar și universitar erau în campanie electorală prin județele lor”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Leave A Response »