Radu Popa (PSD): ”Parteneriatul pentru Dâmbovița, politică pentru oameni”

În aceste zile, în laboratoarele ministerelor se pregatește forma finală a proiectului de Buget pentru 2014 pentru ca, pe 10 noiembrie, Parlamentul să  se pronunțe.

Dâmbovița este un județ necăjit, din această perspectivă. Luptele intestine, duse la baioneta politică de dl. Adrian Tutuianu cu dl.Mihai Volintiru, nu au ajutat nici USL, nici pe dâmbovițeni. Campania electorală s-a incheiat de un an, dar rezultatele întarzie să apară. E nevoie de mai multă colaborare. De înțelepciune și nu de ranchiună. De proiecte și de susținători pentru ele. Războiul este o împlinire perversă a datului din umeri, spunea un scriitor francez.

Dâmbovița duce lipsa de susținători puternici la Bucuresti, acolo unde se coace politica, dar nu duce lipsă  de parlamentari (are 11+1) sic! și nici de suportul unui ministru puternic. Poate că  problema e alta. Poate că atragerea dnei. Rovana Plumb, un ministru foarte puternic in Guvern, ar fi insemnat mai mult suport pentru primarii din județ și, implicit, mai bine pentru mai mulți dambovițeni. Dar pentru asta e nevoie de ceva mai mult și ceva mai greu de făcut. E necesar să oprim războiul politicienilor împotriva celor care i-au ales. Eu, Radu Mihai Popa, vreau să propun, public, un parteneriat pentru Dâmbovița, la care sa participe și parlamentarii PSD și  cei ai PDL, PNL și PC, dar și ministrul Mediului, domnia sa, însăși, un deputat de Dâmbovița.

Consiliul Judetean Dâmbovița are proiecte importante, printre ele și “evaluarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor din Parcul Natural Bucegi”, un proiect de mare complexitate, de mare anvergură și de mare angajament.

E nevoie de un efort conjugat al tuturor celor care pot ajuta județul. E nevoie de un parteneriat pentru Dâmbovița, de politică  pentru oameni. Pentru asta suntem in funcții. Pentru asta am fost votați, cu toții, fie la președinția Consiliului Judetean Dâmbovița, fie în Camera Deputaților sau în Senat.

Dâmbovița merita mai mult decat o lupta perpetuă  pentru funcții și privilegii. Pentru mine, Târgoviște nu este doar colegiul care m-a trimis în Parlament. Târgoviștea este un loc din inima mea și încerc să o ajut să se dezvolte frumos.

Deputat PSD de Târgoviște

Radu Mihai Popa

2 Comments

  • auzi la arivistu’, consilier pe persoană fizică a cîrlanului pucist: “Dâmbovița este un județ necăjit…”
    de ce, mă, nu-i spui asta lu’ preşu de la CJ şi lu’ prefectu’ necăjitului?
    şi apoi, cum să faci un parteneriat cu Plumb (mare pişicher deputatu’, uşor de priceput unde bate) cea toxică, dar mai ales cu ciuma roşie (asta-i pentru dâmboviţeni)? 🙁

  • Stimate domnule deputat, ai rama sin urma, ori te-ai trezit tarziu.
    Iata comunicatul din 22 martie 2013 al senatorului Sorin Rosca Stanescu:

    Astazi, 22 martie 2013, la Targoviste, a fost lansat in premiera nationala “Pactul parlamentar pentru Dambovita”. Este un document-angajament semnat de cei 10 senatori si deputati ai USL din acest judet, in baza caruia acestia vor actiona concertat, pentru indeplinirea unor obiective importante pentru toate colegiile.
    Amplul document este un angajament dinamic, care urmeaza sa fie completat in functie de schimbarile care vor surveni si in baza caruia cei 10 parlamentari USL se angajeaza sa prezinte periodic, in fata cetatenilor din Dambovita, un raport asupra activitatii lor. La “Pactul parlamentar pentru Dambovita” vor putea adera, daca doresc si impartasesc acelasi set de valori, si senatorii si deputatii opozitiei.

leave a reply