PSD a ales Târgoviștea pentru ultimul mare miting din campania europarlamentarelor. S-au alăturat social-democrați din Prahova, Argeș, Călărași

Ana Maria Popescu 19/05/2019 0
PSD a ales Târgoviștea pentru ultimul mare miting din campania europarlamentarelor. S-au alăturat social-democrați din Prahova, Argeș, Călărași

Zeci de mii de susținători ai Partidului Social Democrat din județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Călărași s-au întâlnit la Târgoviște în cadrului ultimului mare miting din campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Timp de aproape două ore social democrații și-au arătat, alături de liderii locali și naționali ai partidului, susținerea pentru lista de candidați PSD pentru Parlamentul European.

Pe scena din Piața Tricolorului din municipiu au urcat și au transmis mesaje președintele PSD, Liviu Dragnea, președintele PSD Dâmbovița, Rovana Plumb, candidat al partidului pentru Parlamentul European, Carmen Avram și Gabriela Zoană, candidate PSD pentru Bruxelles. Alături de aceștia s-au mai aflat pe scenă Codrin Ștefănescu, secretar executiv PSD, parlamentarii Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Titus Corlățean, Șerban Valeca, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Prahova – Bogdan Toader, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan, dar și alți lideri marcanți ai partidului de la nivel local și național, precum și foarte mulți tineri din cadrul TSD Dâmbovița.

Rovana Plumb le-a transmis susținătorilor PSD că va lupta cu toți cei care votează la Bruxelles împotriva românilor și a României, în timp ce Liviu Dragnea a prezentat realizările și planurile PSD pentru țară, a vorbit despre candidații partidului, dar a lansat și atacuri la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care l-a catalogat drept „mutul din politica românească, care a început să facă gălăgie”.

„Nicăieri nu-i ca acasă și vreau să vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră într-un număr atât de mare, asta-i forța PSD… Voi dați putere și legitimitate partidului nostru, PSD, care face atâtea lucruri bune pentru România. PSD, Victorie! Astăzi, datorită vouă, datorită tuturor oamenilor care muncesc din greu zi de zi pentru o Românie puternică avem ocazia și șansa de a ține capul sus în Europa, de a fi mândri că suntem români, de a fi reprezentați așa cum merităm în Parlamentul European, pentru că românii merită mai mult respect, România merită mai mult în Uniunea Europeană. România are nevoie de oameni care își iubesc țara, care se luptă pentru români, nu de cozi de topor care o dată ajunși la Bruxelles și votează împotriva României. Partidele de opoziție, în frunte cu Iohannis, încearcă să recâștige încrederea românilor după 5 ani de hibernare la Cotroceni și după un dezastruos Guvern zero, ne acuză că nu suntem pro-europeni, dar uită că PSD a dus România în NATO, că PSD a dus România în Uniunea Europeană. Ne acuză că suntem prea vocali la Bruxelles și ne apărăm drepturile, în timp ce ei votează împotriva României și a românilor. Vorbesc despre economie dar uită că PSD este partidul care a scos România din criză și care a mărit pensiile și salariile. Vorbesc despre sănătate, despre medici, despre spitale, dau guvernarea PSD este cea care a mărit salariile medicilor la nivelul celor din Uniunea Europeană și tot guvernarea PSD investește în spitalele care au fost închise de ei în 2012. Vorbesc despre diplomație și expertiză la televizor, dar la Sibiu, președintele Iohannis nu spus nimic bun pentru România. Adversarii noștri politici știu că sunt suntem partidul cu cei mai buni profesioniști, cu cea mai bună administrație, dar și cu oameni onești, credibili, care lucrează zi de zi pentru comunitățile lor, așa cum sunt primarii noștri, consilierii locali, consilierii județeni, de aici și din toată țara. Sunt conștienți de faptul că spre deosebire de ei noi știm să guvernăm bine, cel mai bun exemplu în acest sens este PNDL inițiat de Liviu Dragnea în 2013, în mai puțin de 10 ani acest program a dat șansa de dezvoltare satului românesc, României reale, acolo unde noi trăim în fiecare zi… În acest program de dezvoltare locală sunt peste 16.000 de obiective de investiții, numai la noi aici, în Dâmbovița, sunt 276 de obiective de investiții cu o finanțare de peste 700 milioane lei. Prin PNDL și mi apoi prin programul de guvernare, Liviu Dragnea ne-a arătat că are o viziune complexă despre România, pentru România, o viziune care schimbă în bine România. Aș vrea să amintesc despre Programul Tomate, extins la mai multe legume de care avem nevoie și aici în Dâmbovița și în sudul țării. Aș vrea să vă spun  despre proiectul de lege privind standardele duble, pe care l-a inițiat și depus în Parlament Liviu Dragnea pentru ca ai noștri copii să mănânce sănătos. Și nu în ultimul rând, vreau să vă vorbesc despre creșterile succesive din ultimii ani în economia noastră.

Dragi prieteni, în această campanie ați fost atacați și hăituiți de opoziție, iar președintele țării nu numai că v-a ignorat timp de 5 ani, dar v-a și jignit… Ei vor să ridice bariere, noi vrem să dărâmăm ziduri, pentru că România are nevoie de unitate. Pot să ne atace cât vor ei, PSD rămâne în picioare.

În această campanie electorală și nu numai, s-au spus multe minciuni, a fost multă manipulare față de PSD, dar cea mai mare minciună a fost cea că PSD vrea să scoată România de pe calea europeană, ceea ce este o minciună gogonată. Să nu uite că partidul nostru a dus România în Uniunea Europeană, partidul nostru a realizat cel mai bun program de aderare al României la zona euro. PSD vrea ca România să stea la masa deciziilor europene, nu în anticameră. Vrem mai mult respect pentru români, vrem mai mult respect pentru România. Spunem STOP dublului standard, România merită mai mult respect în Uniunea Europeană și vom aduce mai mulți bani europeni pentru că știm să negociem cu celelalte state membre pentru dezvoltarea comunităților noastre, aici în Dâmbovița, în Prahova, în Argeș, în Călărași și în toată România. În Uniunea Europeană sunt 28 de țări, dar pentru noi există o singură patrie, România, și pentru ea ne vom lupta la Bruxelles. Este timpul să-i oprim pe cei care au votat împotriva țării noastre. Am făcut pași importanți pentru ca românii să aibă un tari mai bun… Avem cel mai bun program de guvernare pentru România datorită unui lider cu viziune, Liviu Dragnea. România este pe primul loc în uniunea Europeană la creștere economică. Datorită acestei creșteri economice sustenabile putem să mărim pensiile și salariile, să mărim salariul minim pe economie. România a redevenit grânarul Europei, România este privită bine în UE, dar noi vrem și mai mult, vrem să stăm la masa deciziilor europene.

Pe 26 mai dați-ne forța să trimitem în Parlamentul European adevărați patrioți, oameni care își iubesc țara, care se vor lupta pentru România. Dumnezeu să ne ajute! PSD, victorie!”, a transmis Rovana Plumb, candidat PSD pentru Parlamentul European.

„Ne-am adunat la Târgoviște, fosta Capitală a Țării Românești, și nu am venit aici cu mâna goală, am venit cu curaj, cu forță și am venit înarmați cu mândrie, am venit aici să respirăm aerul tare care vine din veacuri, aerul tare al Munteniei. Vreau să nu uitați că pe aceste meleaguri, Muntenia, Moldova, Transilvania, Banatul, reprezintă pământ românesc, este un pământ locuit de români. Să nu uităm niciodată, pentru că nu avem voie, strămoșii noștri s-au bătut pentru acest pământ și s-au bătut pentru ce ne batem și noi astăzi, pentru libertate, pentru mândrie și pentru respect. Chiar dacă armele lor erau mai grele, ale noastre sunt mai ușoare, dar armele adversarilor noștri sunt mult mai periculoase. Am auzit în ultima perioadă că cel mai mare mut pe care l-a dat politica românească a început să facă gălăgie… Credeți că are Iohannis ceva de spus?! Credeți că are vreun proiect de țară?! Credeți că are vreun proiect, vreun gând bun pentru România?! Nu are, oameni buni… El și ai lui fac gălăgie pentru a acoperi un sunet care începe să se audă din ce în ce mai tare. Este sunetul creșterii economice, este sunetul scos de motoarele industriei și a agriculturii, este sunetul scos de creșterea pensiilor și a salariilor. Este zornăitul banilor în buzunarele românilor, este mașinăria guvernării PSD, care s-a pus în mișcare. De ce credeți că fac acest zgomot?! Pentru ca oamenii să nu vadă că România se dezvoltă, România crește, oamenii au început s-o ducă mai bine, oamenii au început să aibă încredere, să investească. (…) Le mulțumesc legumicultorilor din Dâmbovița și tuturor legumicultorilor din România care își ajută țara și care ne ajută să punem pe masa copiilor noștri legume sănătoase și care ne ajută să mâncăm românește, ca să votăm românește. Programul de tomate pe care l-am început se va dubla ca subvenție, de la 3000 de euro vom merge la 6000 de euro pe 1000 metri pătrați și extindem și la celelalte legume pentru că România are resurse. (…) Nu mai vreau să avem în România carne tratată, nu mai vreau să avem în magazine cutii de lapte care nu au lapte.

Dacă tot vorbim de economie, să știți că și Iohannis a realizat ceva în industrie, industria urii, a promovat ura între români, dezbinarea și războiul români între români. Acest om nu își poate iubi țara… Și-ar dori ca România să o ducă rău doar să nu aibă dreptate PSD-ul. Între noi și ei, între Iohannis și ai lui este o mare diferență… În primul rând noi iubim democrația, Iohannis și ai lui vor să o distrugă. Noi credem în alegeri, Iohannis crede în servicii. Noi vrem să câștigăm la vot, Iohannis vrea să câștige cu procurorii. Noi tot timpul am respectat și vom respecta rezultatul votului, Iohannis mereu a vrut și a dorit să-l răstoarne. Noi am respectat și vom respecta tot timpul voința acestui popor, pe Iohannis nu-l interesează. Noi guvernăm și vom guverna în continuare, Iohannis blochează. PSD-ul construiește, PSD-ul face, Iohannis și ai lui strică și dărâmă pentru că asta au învățat, nu au învățat să-și iubească țara pentru că nu pot, pentru că ei lucrează doar pentru ei înșiși, Noi creștem România, Iohannis vrea să o țină în loc. Tot timpul PSD-ul dă, Iohannis și ai lui ia… Iohannis și ai lui tot timpul au tăiat salarii, au blocat pensii, au mărit taxe. Noi am vrut mereu pace și stabilitate, Iohannis și ai lui vor război, dezordine, ură, dezbinare și venin. Orice țară dezbinată este o țară slabă… (…) Ei vor să pună țara la picioarele stăpânilor lor, ei nu vor ca România să fie mândră, nu vor ca această țară să fie puternică, nu vor ca românii să o ducă mai bine, să fie oameni liniștiți… Astăzi ne confruntăm cu un război securist condus de Iohannis și nu noi am dorit acest război, dar suntem obligați să-l ducem și să-l câștigăm. Vom câștiga acest război, pentru că noi creștem România, creștem salariile, creștem pensiile, investim în agricultură, investim în satul românesc, investim în infrastructură, investim în viitorul acestei țări. Am mărit și vom mării în continuare salariile dascălilor. Am mărit salariile medicilor și personalului medical pentru a nu mai pleca din țară și nu au mai plecat medicii, sunt mulți medici care ai început să se întoarcă pentru că au salariile în România așa cum sunt și în unele țări din UE. Am modernizat spitale, spitale pe care ei le închiseseră. Modernizăm mii de școli în România… Ducem la sate apă, canalizare, curent electric, gaze, internet, facem dispensare, școli, asfaltăm drumurile care nu au fost asfaltate niciodată, am început autostrăzile care nu au fost construite niciodată și vom continua indiferent de piedicile puse de acești securiști nemernici.

Nu, nu renunț… Și forța mea, și forța partidului vine de la milioanele de români care ne susțin. (…)

Vreau să vă vorbesc și despre lista noastră de candidați. Pe primul loc este Rovana Plumb, o femeie la care eu țin foarte mult și partidul ține foarte mult. Această femeie nu va putea fi păcălită, mințită, speriată de vreun șmecher din vreo instituție europeană. Rovana este un om cu știință de carte, cu experiență și, mai mult decât orice, este un patriot.

Carmen Avram este o doamnă respectată de toți românii, o doamnă care a avut curaj să spună despre toate nedreptățile din această țară, despre toate abuzurile din această țară și nu va spune niciodată la câte presiuni a fost supusă. Pentru mine și pentru colegii mei este o mândrie că această doamnă este colegă cu noi și va reprezenta România cu cinste și patriotism la Bruxelles.

Gabriela Zoană, din Argeș, este o fată inimoasă, o fată care s-a bătut și a făcut pentru agricultura românească de 10 ori mai mult decât a făcut Cioloș…

Acești oameni, această listă de europarlamentari PSD, vor merge la Bruxelles și la Strasbourg să se bată pentru țara lor, pentru a nu mai accepta ca românii să fie tratați ca cetățeni europeni de mâna a doua.

Pe 26 mai să mergem la vot și să votăm pentru România. Votați PSD! Votul nostru îl dăm pentru a apăra tot ceea ce românii au câștigat până acum… Doamne ajută! Și succes pe 26 mai!”, a declarat la Târgoviște președintele PSD, Liviu Dragnea.

 

 

Leave A Response »