„Încă 11.991.352,61 lei bani nerambursabili și un proiect în premieră la Târgoviște pe componenta de Smart-City!
Astfel, am semnat un nou contract de finanțare europeană, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local).
Investiția cu titlul „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, presupune implementarea următoarelor componente:
-Sisteme inteligente de management urban, respectiv sistem de semafoare interconectate, inclusiv achiziția de semafoare inteligente;
-Sisteme de avertizare privind adaptarea vitezei;
– Sisteme de avertizare si asistență anti-coliziune pentru conducătorii de vehicule;
– Sisteme de siguranță pentru zona cu lucrări;
– Monitorizarea timpilor de călătorie și a vitezei;
– Semnalizatoare cu mesaje dinamice;
– Sisteme de informare a participanților la trafic.
– Dotarea și funcționarea unui centru de control al traficului;
– Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, respectiv stații de reîncarcare pentru vehiculele electrice, cu putere de minim 50 kw.
În următoarele 2 săptămâni, tot în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, vor mai fi semnate încă 4 contracte de finanțare, beneficiar fiind municipiul Târgoviște!”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.