Problemele actuale din domeniul științelor abordate în cadrul Conferinței internaționale „Provocări ale societății contemporane în contextul schimbărilor economico-sociale”, organizată de Universitatea „Valahia”

Universitatea „Valahia” din Târgoviște, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, organizează a III-a ediție a Conferinței internaționale „Provocări ale societăţii contemporane în contextul schimbărilor economico-sociale” (“Contemporary Challenges for the Society in the Context of the Recent Economic and Social Changes”)

Deschiderea oficială a conferinței a avut loc vineri, 21 iunie 2019, la Amfiteatrul Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară din Campusul universitar.

Prin tematica propusă, manifestarea abordează o largă paletă de probleme actuale din  cadrul științelor economice și sociale, matematică și științe ale naturii, științe inginerești, arte și științe umaniste.

În cadrul manifestării sunt prevăzute evenimente deosebite pentru cei peste 80 de participanți provenind din cinci țări (Franșa, Grecia, România, Croația, Turcia, Iordania, R. Moldova): reuniuni plenare, secțiuni de prezentare a lucrărilor științifice și secțiuni de postere.

La evenimentul de deschidere a conferinței internaționale au participat Ivan Vasile Ivanoff, secretarul județului Dâmbovița, Gabriela Teodorescu, prorectorul Universității Valahia din Târgoviște, Ion Cucui, Președinte AOSR – filiala Dâmbovița, Maria Negreponti-Delivanis – vicepreședinte CEDIMES Franța, cadre didactice și studenți.

Evenimentul a debutat cu alocuțiuni din partea invitaților, urmând ca, pe parcursul celor două zile de desfășurare a conferinței, să fie prezentate aproximativ 70 de lucrări științifice în fața celor aproximativ 100 de participanți din țară și din străinătate.

Cu acest prilej, secretarul județului Dâmbovița, a transmis participanților salutul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea și disponibilitatea acestuia și a instituției pe care o reprezintă în a sprijini evenimente de acest fel și în viitor. În alocuțiunea sa, Ivan Vasile Ivanoff, a făcut o succintă trecere în revistă a fenomenului cercetării în România și în județul Dâmbovița:

„Chiar dacă a existat un recul din punctul de vedere al cercetării, după Revoluția din 1989, la nivelul județului au rămas în continuare cel puțin câteva elemente de „lumină”, în ceea ce privește acest aspect și am în vedere aici Centrul de Cercetare Pomicolă de la Voinești, care și-a păstrat prezența pe această piață a cercetării românești si dezvoltă de exemplu soiuri de mere care nu mai necesită atâtea tratamente fitosanitare, dând ca produs finit un fruct ecologic, dar și Stațiunea de Cercetare Piscicolă de la Nucet, unde specii protejate sunt crescute și livrate către zone piscicole renumite din țară. Pe de altă parte Renault Technologie, o prelungire a fabricii de la Mioveni, dezvoltă la Titu un centru cu o dezvoltare serioasă pe zona cercetării, iar societatea Arctic de la Ulmi are și o componentă importantă de cercetare (…) „nava amiral” rămâne însă centrul pe care îl are Universitatea Valahia din Târgoviște și care pe zona roboticii și a nanotehnologiei realizează cercetare de vârf, din punctul de vedere al creativității umane. Sunt doar câteva elemente pe care am încercat să le subliniez din punctul de vedere al președintelui CJD și al autorității publice județene, mă bucur că suntem prezenți aici și vreau să vă spun că suntem, am fost și vom fi ancorați în această zonă, pentru că am înțeles că cea care pornește motoarele economiei și ale societății este creativitatea, iar noi o susținem”.

 

leave a reply