Președintele Iohannis, contrazis astăzi de votul larg din Camera Deputaților. Inițiatorul Legii privind declararea Zilei Tratatului de la Trianon (4 iunie), senatorul Titus Corlățean, solicitare expresă către șeful statului

Lungul drum al legii pentru declararea zilei de 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon continuă cu solicitarea adresată președintelui Klaus Iohannis, de către inițiatorul legii, senatorul Titus Corlățean, de a promulga această lege neîntârziat, mai ales după votul de astăzi din Camera Deputaților. Cu o majoritate largă, deputații au respins cererea de reexaminare a actului normativ formulată de președintele țării și au „votat astăzi în semn de respect pentru sacrificiul și pentru faptele de glorie ale înaintașilor noștri”, după cum a precizat parlamentarul.

„Salut votul larg majoritar al Camerei Deputaților, camera decizională a Parlamentului, care astăzi a respins cererea de reexaminare formulată de președintele Klaus Werner Iohannis a legii pentru declararea zilei de 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon. Legea a fost adoptată anterior de Parlamentul României, la data de 13 mai 2020, cu o largă majoritate. Au votat în favoarea legii deputații PSD, PRO România, PMP, Minorități naționale și alți deputați cu titlu individual (175 de voturi pentru). S-au abținut deputații PNL și USR (85 abțineri) și au votat împotrivă deputații UDMR (23 de voturi împotrivă).

Ca inițiator al legii care marchează oficial data recunoașterii internaționale, în 1920, printr-un tratat de pace, a Unirii Transilvaniei cu România, le mulțumesc celor care au votat astăzi în semn de respect pentru sacrificiul și pentru faptele de glorie ale înaintașilor noștri, care au pus mai presus de orice altceva interesele naționale românești și care au făcut posibil actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 și respectiv încheierea Tratatului de Pace de la Trianon.

Solicit președintelui României să dea dovadă în final de demnitate națională și să promulge neîntârziat această lege, care reprezintă o simbolistică esențială pentru identitatea românească și pentru Statul Român”, a transmis astăzi Titus Corlățean, vicepreședinte al Senatului, vicepreședinte al PSD și președintele Departamentului de politică externă al PSD.

leave a reply