PNL Târgoviște, după căderea Guvernului Dăncilă: „Este un moment unic, de resetare politică pentru înfăptuirea căreia şi-a adus contribuţia deplină întreaga opoziţie”

Ana Maria Popescu 10/10/2019 0
PNL Târgoviște, după căderea Guvernului Dăncilă: „Este un moment unic, de resetare politică pentru înfăptuirea căreia şi-a adus contribuţia deplină întreaga opoziţie”

COMUNICAT DE PRESĂ

Moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal şi susţinută de USR, PRO România, UDMR, Mişcarea Populară, ALDE şi parlamentarii care reprezintă minorităţile naţionale a trecut. Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a căzut!

România intră într-o perioadă nouă, o perioadă de reformulare a valorilor democratice, sociale şi economice. Este un moment unic, de resetare politică pentru înfăptuirea căreia şi-a adus contribuţia deplină întreaga opoziţie.

PNL a demonstrat că luptă pentru ţară, că nu precupeţeşte niciun efort atunci când este vorba de binele naţiunii, atunci când trebuie să-i sancţioneze pe cei care, aflaţi vremelnic la putere, şi-au uitat îndatoririle, au trecut cu vederea peste problemele ţării, au simulat patriotismul când, de fapt, îşi urmăreau interesele proprii.

Victoria de astăzi a PNL este un câştig important pentru ţară, pentru democraţie, dar implică şi multă responsabilitate din partea noastră, necesită multă aplecare asupra problemelor cu care se confruntă economia, societatea, cetăţeanul de rând. PNL îşi asumă această misiune într-o perioadă destul de dificilă pentru ţară.

Organizația PNL Târgoviște

Președinte Aurelian Cotinescu

Leave A Response »