PDL a zădărnicit epurările politice din administrația locală

CCR a dat, miercuri, dreptate PDL și a pus capăt epurării politice pe care Guvernul USL o pregătea în administrația locală. Guvernul Ponta a fost demascat, din nou, drept un Guvern anti-constituțional, profund certat cu legea și principiile democratice.

Decizia de astăzi a Curții Constituționale pune capăt epurării politice pe care Guvernul USL o pregătea în administrația locală unde personaje numite politic primeau liber de la Guvern să dea afară oameni fără nici un fel de criteriu de performanță.  Cu alte cuvinte, Guvernul USL urma să înlocuiască angajați din administrația centrală cu clientela politică, profesioniști cu politruci.

Este a treia mare lovitură pe care Guvernul Ponta o încasează anul acesta după ce sesizările depuse de PDL privind descentralizarea marca Dragnea și modificările la Codul Penal din <Marțea Neagră> au fost admise în totalitate și unanimitate de judecătorii Curții.

Legea de aprobare a OUG 77/2013 este a mia dovadă dată de Guvernul Ponta că USL se află la putere doar pentru a își satisface clientela politică și a își proteja corupții călcând în picioare orice fel de lege.

Departamentul de comunicare al PDL

leave a reply