Elevi de toate vârstele, din toate colțurile țării s-au înscris, prin bibliotecile comunale, orășenești, județene și școlare, la prima ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate. Sute de benzi desenate s-au înscris în concurs, zeci de planșe au ajuns în finală, povești inspirate de tema concursului: 100 de ani de la prima prezentare oficială a drapelului olimpic. Jurizarea s-a realizat pe grupe de vârstă, luându-se în considerație fiecare clasă școlară (de la clasa a I-a până la clasa a XII-a). De asemenea juriul a considerat că este corect ca jurizarea lucrărilor participante de la școlile și liceele de artă să se facă separat. Astfel s-au ales câștigătorii, cei care urcă (metaforic) pe podiumul de premiere. Alegerea nu a fost una ușoară, dar în opinia juriului și a organizatorilor Olimpiadei BD ediția I, toți elevii sunt câștigători. Drept urmare, toți cei care au trimis lucrări în concurs si nu au ajuns pe podiumul de premiere sau în lista mențiunilor, primesc diplome de participare.
Cunoscut pentru numeroasele evenimente dedicate celei de a 9-a arte în ultimii 8 ani, Muzeul Municipiului București este gazda expoziției care reunește lucrările câstigătoare. Expoziția este deschisă la Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei nr 151, București) și va rămâne pe simeze până la data de 1 martie 2021.
Lucrările câștigătoare vor fi expuse la Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor (Calea Victorie nr. 151, București) în perioada 2 decembrie 2020 – 30 ianuarie 2021.
Olimpiada de Benzi Desenate este un concept al autorului si profesorului de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu sub egida Comitetului Olimpic si Sportiv Român.
LISTA CÂȘTIGĂTORILOR OLIMPIADEI DE BENZI DESENATE ediția I – 2020
ȘCOLI PRIMARE
(lucrări înscrise în concurs prin bibliotecile comunale, orășenești, județene și școlare)
CLASA a I-a
Locul 1 RENATA CHIARA SUMMA, Biblioteca comunală Siminicea, Șc. gimnazială Siminicea, Suceava
Locul 2 MIHALI ANDREI, Biblioteca Județeană Alexandru D. Xenopol, Arad
Locul 3 GAFIȚESCU LAVINIA RAHELA, Biblioteca comunală Siminicea, Școala gimnazială Siminicea, Suceava
MENȚIUNI
TOADER ROBERT MIHAI, Șc. Nr. 10 Focșani, Biblioteca D. Zamfirescu, Vrancea
BADIU DARIA, Colegiul Național G. Barițiu, Cluj
SERB ANAMARIA, Șc. generală A. Cotruș, Biblioteca județeană A. D. Xenopol, Arad
EGRI ELISA REBECCA, Colegiul Național G. Barițiu, Cluj
DOBRE STEFANIA, Șc. Gimnazială Adânca, Biblioteca comunală Gura Ocniței, Dâmbovița
CLASA a II-a
Locul 1 MARA ELENA ILIESCU, Șc. gimnazială Lucieni, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
Locul 2 PĂUNA IULIA GABRIELA, Șc. Nr. 3 Doicești, Biblioteca N. Neagu Doicești, Dâmbovița
Locul 3 ANDREI FILIP CONSTANTIN, Șc. gimnazială Lucieni, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
MENȚIUNI
TOIA FILIP, Șc. Nr. 9 Focșani, Biblioteca D. Zamfirescu, Vrancea
SAVU ANTONIA, Șc. Gimnazială Lucieni, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
MITREA ELISABETA, Colegiul tehnologic Spiru Haret, Biblioteca județeană G. T. Kirileanu, Neamț
POPA BOGDAN, Șc. Gimnazială A. Cotruș, Biblioteca județeană A. D. Xenopol, Arad
BENCHEA TANIA, Șc. Gimnazială Tămășeni, Biblioteca comunală Tămășeni, Neamț
GABRIEL SEBASTIAN DINU, Biblioteca județeană P. Cerna, Tulce
CLASA a III-a
Locul 1 ENACHE TEODOR MATEI, Șc. gimnazială Gâdinți, Biblioteca comunală V. Chirilă, Neamț
Locul 2 MATEIA GHIȚESCU, Șc. Waldorf Sophia, Brașov
Locul 3 ANASTASIA TARA, Șc. Gimnazială A. Saligny Focșani, Biblioteca județeană D. Zamfirescu, Vrancea
MENȚIUNI
BUDA RUT DEBORA, Liceul Teologic Baptist Alexa Popovici, Biblioteca județeană A. D. Xenopol, Arad
NASTASE ANA MARIA, Șc. Stefan cel Mare, Biblioteca județeană D. Zamfirescu Vrancea
CSERNIK ESZTER, Liceul P. Rareș comuna Feldioara, Brașov
DINESCU RĂZVAN GABRIEL, Șc. Diaconu Coresi, Biblioteca M. Popescu, Fieni, Dâmbovița
CEZAR TUDORACHE, Șc. Nr. 196 F. G. Lorca, București
DINESCU DANIEL FLORIN, Șc. Diaconu Coresi, Biblioteca M. Popescu, Fieni, Dâmbovița
ANA REZI, Șc. Little Genius, București
CLASA a IV-a
Locul 1 MARA DEDU, Șc. gimnazială Dora Dalles, Biblioteca comunală Bucșani, Dâmbovița
Locul 2 LECOIU VIVIANA MARIA, Biblioteca comunală Bucșani, Dâmbovița
Locul 3 KALO RAYAN, Șc. gimnazială nr. 2 Titu Târg, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
MENȚIUNI
POPA PETRU MIHAI, Biblioteca comunală V. Chirilă, Gâdinți, Neamț
MUNTEANU TEODORA, Șc. gimnazială Râșca, Biblioteca comunală Râșca, Suceava
PAUNA TEODOR MIHAELA, Șc. Nr. 3, Biblioteca N. Neagu, Doicești, Dâmbovița
IEPURE GORSKI SIMION, Șc. gimnazială O. Goga, Cluj
PETRISOR RAFAELA MARIA, Șc. gimnazială Tămășeni, Biblioteca comunală Tămășeni, Neamț
BENCHEA SARA, Șc. gimnazială Tămășeni, Biblioteca comunală Tămășeni, Neamț
ȘCOLI GIMNAZIALE
(lucrări înscrise în concurs prin bibliotecile comunale, orășenești, județene și școlare)
CLASA a V-a
Locul 1 SUDITU MIRUNA ANDREEA, Șc. gimnazială Ciocănești, Biblioteca comunală Ciocănești, Dâmbovița
Locul 2 STANESCU IRIS, Liceul național de Informatică, Arad
Locul 3 LUCACI GIULIA, Șc. gimnazială Tămășeni, Biblioteca comunală Tămășeni, Neamț
MENȚIUNI
ANDREI TUDORACHE, Șc. Nr. 196 F. G. Lorca, București
OPRESCU TUDOR IOAN, Șc. gimnazială prof. C. Stănescu, Biblioteca comunală Cornu, Prahova
PARAPUF BIANCA, Șc. I. Bădescu, Popești Leordeni, Ilfov
ILARIA ANTONIA VASILIU, Șc. 97, București
DIVILE ANA MARIA, Sc. gimnazială Sagna, Biblioteca comunală N. Păduraru, Sagna, Neamț
STRÂMBEANU ANA MARIA, Șc. gimnazială V. Voda, Biblioteca județeană Brăila
VASILE ȘTEFAN, Liceul tehnologic Carol I, Valea Doftanei, Prahova
CLASA a VI-a
Locul 1 POP NECTARIA, Șc. gimnazială nr. 1, Biblioteca comunală Bălan, Sălaj
Locul 2 JUCAN GIULIA RALUCA, Liceul teoretic A. Iancu, Cluj Napoca
Locul 3 IOANA BOTEA ILIE, Șc. D. Coresi, Brașov
MENȚIUNI
PAUN MARIA TEODORA, Biblioteca județeană M. Preda, Alexandria, Teleorman
CIOCÎRLAN CRISTINA FLORENTINA, Șc. gimnazială Ghe. Manu, Budești, Călărași
DIANA IOSUB, Șc. gimnazială E. Cuza, Piatra Neamț
AMALIA POPESCU, Biblioteca județeană M. Preda, Alexandria, Teleorman
GÂLMEANU PATRICIA, Șc. gimnazială Buciumeni, Biblioteca orășenească M. Popescu, Fieni, Dâmbovița
VEREȘ ROBERT, Șc. gimnazială comuna Moeciu de Jos, Brașov
PETRESCU ALBERTINA, Biblioteca orășenească M. Popescu, Fieni, Dâmbovița
BAICU STEFANIA, Șc. Dacia, Oradea, jud. Bihor
GRIGORAȘ EMMA MARIA, Șc. gimnazială Moldoveni, Biblioteca S. Porcescu, Moldoveni, Neamț
ALBU MARIA, Șc. gimnazială G. Enescu, Biblioteca M. Eminescu, Moinești, Bacău
CLASA a VII-a
Locul 1 ANDREI OVIDIU MARIN, Colegiul Național Ghe. Șincai, Cluj Napoca
Locul 2 CROITORU FLORINA CRISTINA, Șc. gimnazială P. Ispirescu, Constanța
Locul 3 MARIA IANCHIS, Șc. gimnazială nr. 1, Biblioteca comunală Bălan, Sălaj
MENȚIUNI
MARIA PÎRVU, Șc. N. Romanescu, Craiova, Dolj
IULIA POP, Șc. gimnazială Dacia, Oradea, Bihor
IULIA FILIP, Șc. gimnazială Peter Thall, Râșnov, Brașov
PASCA NECTARIE, Colegiul Național E. Racoviță, Cluj Napoca
FUSARU IUSTIN, Șc. gimnazială A. Mosora, Sighișoara, Biblioteca comunală Albești, Mureș
CLIM DENISA, Șc. gimnazială Siminicea, Biblioteca comunală Siminicea, Suceava
SECELEANU CARLA, Biblioteca orășenească M. Popescu, Fieni, Dâmbovița
ROTARU IULIA STEFANIA, Șc. gimnaziala Ghe. Manu, Biblioteca publica Budești, Călărași
TEODORA STOICA, Șc. gimnazială prof. C. Stănescu, Biblioteca comunală Cornu, Prahova
NEAGU SARA, Șc. gimnazială nr. 2 Cernavoda, Constanța
DUMITRU MIRUNA, Șc. gimnazială nr. 2, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
VLAD CASARU, Șc. gimnazială A. Mosora, Sighișoara, Biblioteca comunală Albești, Mureș
CLASA a VIII-a
Locul 1 ANTOCHI ALESSIO ROBERTO, Colegiul Național R. Vodă, Biblioteca comunală Tămășeni, Neamț
Locul 2 MIRZEA PARASCHEVA, Colegiul National C. Carabella Târgoviște, Biblioteca orășenească M. Popescu, Fieni, Dâmbovița
Locul 3 SINCU ALEXIA FLORENTINA, Șc. gimnazială Ghe. Manu, Biblioteca publică Budești, Călărași
MENȚIUNI
RIZEA TANIA, Șc. gimnazială M. Eminescu, Biblioteca comunală Ighiu, Alba
IUORAȘ DIANA, Liceul teoretic M. Eminescu, Cluj Napoca
STOICA MARIA IOANA, Șc. gimnazială Ghe. Manu, Biblioteca publică Budești, Călărași
GAFIȚESCU DELIA JESICA, Șc. gimnazială Siminicea, Biblioteca comunală Siminicea, Suceava
COROIAN LIVIU OVIDIU, Șc. Gimnaziala I. Bob, Cluj
NICOLESCU MARIA FLORECITA, Liceul I. C. Vissarion, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
VOICU NATASA ELENA, Șc. gimnazială Produlești, Biblioteca comunală Produlești, Dâmbovița
NEACSU ELEONORA TEODORA, Șc. gimnazială Galicea, Biblioteca publică Galicea, Vâlcea
OPRESCU EVA MARIA, Șc. gimnazială prof. C. Stănescu, Biblioteca comunală Cornu, Prahova
LICEE
(lucrări înscrise în concurs prin bibliotecile comunale, orășenești, județene și școlare)
CLASA a IX-a
Locul 1 CĂLĂRAȘU ALESSIA MARIA, Șc. Superioară Comercială N. Kretzulescu, București
Locul 2 CÎTCIRIGA MARIA MĂDĂLINA, Liceul Teoretic I. H. Rădulescu, Târgoviște, Biblioteca comunală Bucșani, Dâmbovița
Locul 3 ANDREEA VISERICA, Colegiul Național C-tin Carabella, Biblioteca comunală Perșinari, Dâmbovița
CLASA a X-a
Locul 1 MÂINEA ALINA MIHAELA, Colegiul Național C-tin Cantacuzino, Târgoviște, Dâmbovița
Locul 2 PETRESCU MIHAELA TAISIA, Colegiul Național C-tin Cantacuzino, Târgoviște, Dâmbovița
Locul 3 TIȚA GEORGIANA ANDRADA, Colegiul Național de Informatică M. Basarab, Rm. Vâlcea, Biblioteca comunală Pietrari, Vâlcea
MENȚIUNI
AMARGHILOAIEI IOANA DIANA, Colegiul Național R. Vodă, Biblioteca S. Porcescu, Moldoveni, Neamț
DENISA LUPU, Biblioteca comunală Perșinari, Dâmbovița
NĂSTASE CRISTINA DANIELA, Șc. Superioară Comercială N. Kretzulescu, București
NĂSTASE ALEXANDRA, Șc. Superioară Comercială N. Kretzulescu, București
CLASA a XI-a
Locul 1 ADRIANA GHENCEA, Biblioteca Colegiul Național C. Negri, Galați
Locul 2 CIRCA CHIRILĂ ANYIA, Arad
Locul 3 CIOCIU KARINA MARIA, Colegiul de Științe Gr. Antipa, Brașov
MENȚIUNI
DOBRE ELENA ANA, Liceul teoretic I. C. Vissarion, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
CLASA a XII-a
Locul 1 CHEN TONGAO, Sc. Superioară Comercială N. Kretzulescu, București
ȘCOLI DE ARTĂ
(lucrări înscrise în concurs prin bibliotecile comunale, orășenești, județene și școlare)
CLASA a III-a
Mențiune ALISA MIHALCIOIU, Liceul de arte H. Darclee, Biblioteca P. Istrate, Brăila
CLASA a IV-a
Locul 1 SANDU DARIA MARIA, Școala pictor N. Grigorescu, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
Mențiune ROBERT PAIS, Școala pictor N. Grigorescu, Biblioteca orășenească Titu, Dâmbovița
CLASA a V-a
Mențiune BEIU MARIA, Liceul de artă Bălașa Doamna, Târgoviște, Biblioteca județeană I. H. Rădulescu, Dâmbovița
CLASA a VI-a
Locul 1 BICHIS MARIA, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
Locul 2 PAVAL CRISTINA STEFANIA, Liceul V. Brauner, Biblioteca județeană G. T. Kirileanu, Neamț
Locul 3 BURIAN NATALIA CRISTINA, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
MENȚIUNI
MANSI EMMA NICOLE, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
HOGIA SMARANDA, Liceul V. Brauner, Biblioteca județeană G. T. Kirileanu, Neamț
CLASA a VII-a
Locul 1 IOANA GABRIELA MARIASU, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
Locul 2 MUNTEANU RUXANDRA GABRIELA, Liceul de arte H. Darclee, Biblioteca P. Istrate, Brăila
MENȚIUNI
VARGA GABRIELA, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
CUCURUZAN EMMA, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
CLASA a VIII-a
Mențiune SEGEDI ANAMARIA, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
CLASA a IX-a
Locul 1 LUPASCU ILINCA TATIANA, Liceul V. Brauner, Biblioteca județeană G. T. Kirileanu, Neamț
CLASA a X-a
Locul 1 DUMA ANDA MARIA, Liceul de arte vizuale R. Ladea, Cluj Napoca
Mențiune ENACHE DENISA CRISTINA, Liceul de arta H. Darclee, Biblioteca județeană P. Istrate, Brăila
CLASA a XI-a
Locul 1 MATEI BUTOI, Liceul de artă Bălașa Doamna, Târgoviște
Locul 2 DUMITRESCU KARINA MARIA, Liceul de arte plastice N. Tonitza, București
MENȚIUNI
BANICA MIRUNA, Liceul de arte plastice N. Tonitza, București
ADELA TEODORA IONESCU, Liceul de arte plastice N. Tonitza, București
MARIA ANTONIA PETCU, Liceul de arte plastice N. Tonitza, București
CLASA a XII – a
Locul 1 MUSEA ELENA TEODORA, Liceul vocațional de arte plastice H. Mattis – Teutsch, Brașov