Nu s-au certat, dar nu-și vorbesc. ACD a murit, trăiască USL!

Liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat la Târgovişte că ACD e în moarte clinică,  dar neagă că ar fi avut avut vreo dispută cu PNL. ”A fost o constatare a situatiei din Alianţa de Centru Dreapta și nimic mai mult”, a spus Constantin. Liderul conservator a mai spus că blocajul din ACD nu reprezintă o problemă. ”Oamenii sunt mai puţin interesaţi de ce se întâmplă în interiorul USL, de cearta dintre PNL … eu vreau să vă mărturisesc că nici nu a fost o ceartă cu PNL. Pur şi simplu a fost o constatare şi nimic mai mult. Nu ne-am aşezat la masă să ne certăm, să discutăm, să dezbatem. Nu. Pur şi simplu a fost o constatare, un regret şi, în acelaşi timp, o satisfacţie că funcţionează USL-ul. USL produce rezultate guvernamentale şi asta e cel mai important”, a declarat Daniel Constantin.

Referindu-se la situaţia din Dâmboviţa, Daniel Constantin a spus că poate fi un exemplu despre cum NU a funcţionat ACD. Iniţial, la Dâmboviţa, PC ar fi trebuit să desemneze candidatul la Primăria Târgovişte. Ulterior, PNL și-a asumat candidature la primărie în schimbul susținerii liderului P.C. Dâmboviţa pentru funcția de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. După ce a pierdut alegerile pentru primăria Târgoviște, PNL a încălcat înţelegerea, în complicitate cu PSD propulsând un candidat propriu în fotoliul de vicepreședinte CJD.

 Daniel Constantin a fost prezent în județul Dâmbovița unde a participat, în calitate de ministru al Agriculturii, la semnarea contractelor de finanţare din ultima sesiune de depunere a proiectelor de investiţii pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

leave a reply