Așa cum vă anunțam cu ceva vreme în urmă, preluând informațiile oferite de primarul Boriga, Moș Crăciun a o manieră cel puțin neobișnuită de a-și face apariția în Cetatea Târgoviștei.
Dacă până anul trecut Moșul sosea cu Săgeata Albastră, fiind însoțit de alai mare până în orășelul construit anume pentru el, anul acesta a ales… sporturile extreme! Moşul a coborât pe tiroliană din Turnul Chindia, simbolul fostei capitale a Țării Românești, spre încântarea sutelor de copii și părinți care l-au aşteptat nerăbdători şi emoţionaţi.
Momentul de excepţie creat de organizatori a fost primit cum se cuvine de cei prezenți, care mai apoi s-au alăturat alaiului ce l-a însoțit pe Moș: reni, crăciuniţe, fanfară, personaje din poveşti, care au transformat evenimentul într-unul de poveste.
Alaiul lui Moş Crăciun a mers pe traseul Calea Domnească, Bulevardul Mircea cel Bătrân până în Piaţa Tricolorului, în orăşelul special construit pentru el, în aplauzele trecătorilor.
Timp de trei zile, Moşul îi va aştepta pe cei mici pentru a le oferi cadouri, după ce le va asculta poeziile şi cântecele. Primăria Târgoviște a pregătit nu mai puțin de 4000 de cadouri pentru copii care îl vor vizita pe Moș.