„Luna plantării arborilor”, pe șantierul de împădurire de pe raza Ocolului Silvic Bucșani

Ana Maria Popescu 22/03/2019 0
„Luna plantării arborilor”, pe șantierul de împădurire de pe raza Ocolului Silvic Bucșani

Astăzi, 22 martie, aproape 200 de elevi de la Școala „Vasile Cârlova” din Târgoviște, de la Școala Bucșani și voluntari ai Asociației Ecotic București, au participat la acțiunea de împădurire organizată de Direcția Silvică Dâmbovița în cadrul programului devenit deja tradiție- „Luna plantării arborilor”. Acțiunea a avut loc pe șantierul de împădurire din zona Ocolului Silvic Bucșani, acolo unde pe o suprafață de 2,45 de hectare vor fi plantați 17.600 de puieți de stejar și 4400 de puieți de frasin.

Au plantat cot la cot cu elevii și voluntarii, noul director al Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Ion Stoica, purtătorul de cuvânt al instituției, ing. Adina Prodan, dar și specialiști din cadrul Ocolului Silvic Bucșani.

„Obiectul deplasării noastre la Ocolul Silvic Bucșani îl constituie marcarea „Lunii plantării arborilor”. Noi însă, de circa 3 săptămâni, prin subunitățile noastre împădurim suprafețele pe care ni le-am propus anul acesta. Sunt Ocoale care în momentul de față au finalizat lucrările de împăduriri, dar sunt și subunități care desfășoară în continuare activitatea de împădurire a suprafețelor. Avem Ocolul Silvic Pucioasa, care are suprafețe de împădurit în zona de munte, unde din cauza condițiilor meteorologice nu s-a putut demara acțiunea de împădurire, acolo zăpada atinge și în momentul de față circa un metru.

Regenerarea suprafețelor se poate face în două moduri, fie natural, din semințișul acre se instalează în ultima perioadă de trai a arboretului, fie artificial, prin plantare de puieți. În acest șantier de la Bucșani astăzi demarăm activitatea de împădurire. Direcția Silvică Dâmbovița și-a propus ca în anul 2019 să împădurească o suprafață de 140 de hectare. Din 140 de hectare 108 hectare vor fi regenerate natural și 32 de hectare vor fi regenerate artificial. În semestrul I avem de împădurit 19 hectare artificial și pe 21 de hectare urmărim regenerarea naturală”, le-a explicat elevilor și voluntarilor directorul Direcției Silvice Dâmbovița, ing. Ion Stoica.

Despre importanța „Lunii plantării arborilor”, istoria acestui proiect silvic, dar și acțiunile întreprinse de Direcția Silvică Dâmbovița în această perioadă le-a vorbit celor prezenți pe șantierul de împăduriri de la Bucșani ing. Adina Prodan, purtător de cuvânt al instituției silvice.

„Luna plantării arborilor este unul dintre cele mai importante evenimente silviculturale și ecologice, cu rol de sensibilizare a publicului și a factorilor de decizie cu privire la importanța pădurii, a rolului ei în menținerea echilibrului ecologic. Această manifestare își are începuturile în anul 1872. În România, silvicultorii sărbătoresc Luna Plantării Arborilor din 1936. Această manifestare are rolul de reînviere a naturii. Prin plantarea puieților menținem circuitul vieții… Tot în cadrul Lunii Plantării Arborilor avem și acțiuni de educație forestieră, ne deplasăm în școli, organizăm concursuri, răspundem la întrebări legate de pădure”, a declarat ing. Adina Prodan.

Leave A Response »