LICITAȚIILE CONTESTATE, COȘMAR PENTRU COMPANIA DE APĂ!

Contestarea rezultatului licitațiilor pare să fi devenit sport de masă, provocând mari probleme, mai ales întârzieri, în proiectele cu finanțare europeană.

Este exact situația în care se află și proiectul de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, implementat de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița în șase orașe din județ. Deși s-au făcut pași importanți în ceea ce privește evoluția lucrărilor, CATD se confruntă cu întârzieri importante, pe unele segmente ale proiectului. Mai exact, Lucrările din Găești și Titu provoacă dureri de cap conducerii Companiei, dat fiind că, deși ar fi trebuit finalizate la sfârșitul acestei anului, lucrările nici măcar n-au început! Și asta deoarece, inițial, licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de firma Vel Service, care, după ce a primit un avans de 7,4 milioane de lei, a oprit lucrările și a ”uitat” să-și plătească datoriile către firmele subcontractante, băgând în faliment mai mulți subantreprenori cu care a lucrat sau prestatori de servicii.

După rezilierea contractelor la Găești și Titu, CATD se lovește de o altă problemă: eterul bâlci al contestațiilor ”Contractele au fost reziliate și la Găești și la Titu. Acum, suntem în instanță pentru recuperarea a circa 17 milioane de lei. Avansul pe care Compania de Apă l-a plătit și nu l-a recuperat a fost de 7,4 milioane de lei. Ne judecăm la Tribunalul de la Sibiu, iar faptul că nu a plătit la timp firma de asigurare s-a ajuns, în urma unei expertize, la 17,4 milioane de lei” a explicat Dorin Staicu, director general al Companiei de Apă.

În ciuda premiselor negative, CATD a reușit, în ultimele aproximativ opt luni, , să sporească gradul de realizare a lucrărilor, pe ansamblul proiectului, de la 16% cât era în luna iulie 2013, la 50,4%, în prezent

Dintre cele opt orașe beneficiare ale proiectului, cel mai bine se prezintă Târgoviște, cu un grad de realizare de 87%

Valoarea totală a proiectului este de 140 de milioane de euro și vizează  reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în Fieni, Pucioasa, Târgoviște, Moreni, Găești și Titu.

leave a reply