La Târgoviște, oamenii lui Blaga fac blat cu PSD?!

Surse bine informate au lansat o informație, care, dacă se dovedește adevărată, poate arunca în aer politica dâmbovițeană. Așadar, potrivit informațiilor care circulă underground, proaspăt unsul președinte interimar al PDL Târgoviște, Iancu Caracota, ar fi pus la cale o colaborare subterană cu PSD.

Adrian Țuțuianu, președintele PSD Daâmbovița și al CJD, ar fi participat la un sfat de taină cu mai mulți talibani PD, la hogeacul lui Cracota din Ulmi, la sediul firmei Ianlux, proprietatea fostului prefect.

Deși informațiile despre participanți sau despre discuțiile propriu-zise nu prea avem, se spune că întâlnirea vizeză schimbarea raportului de forțe în CLM, acolo unde alianța ad-hoc PDL-PNL-PPDD dă mari de cap pesediștilor.

Potrivit surselor,noul președinte al democrat-liberalilor târgovișteni, Iancu Caracota, i-ar fi propus lui Adrian Țuțuianu constituirea unei majorități PSD-PDL în Consiliul Local. Și cum nimic nu vine gratis, Caracota ar fi cerut sprijin pentru afacerile sale, dar și susținere în războiul surd dus împotriva lui Gabriel Boriga, a cărui vină capitală este aceea de a fi un apropiat al lui Florin Popescu.

Văzute din afară, lucrurile nu sunt așa simple cum le crede fostul cascador. Deși este omul lui Blaga, Caracota este un fel de paria printre fruntașii PDL din județ, mai ales printre primari și nu se bucură de sprijin politic real. Mau mult, nu cred că militanții unui partid atât de șubred vor accepta să facă un astfel de joc periculos doar pentru ca un președinte interimar de organizație municipală să-și aranjeze ploile… și afacerile personale. Dar, cum se spune, vom trăi și vom vedea!

  • asta e clar , cine nu si-a dat seama pana acum inseamna ca nu cunoaste nou conducere pd(l).pacat ca un partid asa frumos moare usor,usor

leave a reply