Joi, 09 octombrie, deputatul PC Georgică Dumitru, însoţit de colegii conservatori, lideri în cadrul birourilor judeţean şi municipal, Aurel Diamandi şi Marian Bălăuţă, s-a întâlnit cu conducerea şi salariaţii Erdemir România, la sediul companiei din Târgovişte.
Jurnal de campanie: Conservatorii dâmbovițeni s-au intâlnit cu personalul ERDEMIR
Alături de conservatorii dâmboviţeni, iniţiatorii şi organizatorii întâlnirii, la masa dialogului au stat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu şi senatorul PSD, Valentin Calcan.
Discuţiile au acoperit o tematică largă, axându-se, în principal, pe problemele întâmpinate în prezent de mediul de afaceri din România. Salariaţii şi conducerea Erdemir şi-au exprimat tranşant punctele de vedere şi au salutat prezenţa la sediul firmei a reprezentanţilor legislativului, respectiv ai administraţiei judeţene, factori cheie în dinamica dezvoltării socio-economice.
Întâlnirea a fost un bun prilej pentru preşedintele consiliului judeţean de a expune principalele proiecte realizate, dar şi obiectivele planificate. Adrian Ţuţuianu i-a asigurat pe cei prezenţi de seriozitatea cu care administraţia judeţeană tratează problemele dâmboviţenilor, indiferent de zonă şi localitate şi a certificat faptul că proiectele demarate vor fi concretizate în cel mai scurt timp, în demersurile sale beneficiind de sprijinul substanţial al colegilor parlamentari.
Întâlnirea cu salariaţii Erdemir a fost prima dintr-o serie de astfel de întâlniri ce acoperă zona platformei industriale, dar şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, pe care conservatorii dâmboviţeni şi le-au asumat prin programul de campanie întocmit împreună cu partenerii de alianţă de la PSD şi UNPR.
Conducerea PC Dâmboviţa apreciază că actualul program de campanie al Alianţei PSD – UNPR – PC este unul bine structurat, fiind o rezultantă echilibrată şi eficientă a viziunilor celor trei filiale judeţene. Dacă PSD îşi pune în joc atuurile prin campania „din uşă în uşă”, PC va da plus de substanţă acestor acţiuni printr-un dialog susţinut cu vectori de imagine şi lideri de opinie din zona mediului de afaceri.
Departamentul de comunicare al PC Dâmboviţa