Jandarmii montani, de la posturile Zănoaga și Peștera, recomandări pentru turiștii care vor să petreacă sfârșitul de săptămână în Munții Bucegi

Dacă v-ați hotărât să vă petreceți sfârșitul de săptămână în Munții Bucegi, este bine să țineți cont de următoarele recomandări:

  • înainte de a pleca la munte, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, stării vremii, condiţiilor climatice locale;
  • să plecați pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor și nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
  • să aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru sezonul de iarnă (anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată etc.);

– să folosiţi numai drumurile deschise circulației, traseele marcate și să urmăriţi marcajele de pe traseu;

– să apelaţi cu încredere la jandarmii montani şi să respectaţi indicaţiile acestora specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate;

– să respectați măsurile de protecție individuală pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Dacă vă aflați în situații de pericol în diferite zone din Bucegi, puteți apela cu încredere numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 sau numărul unic de urgenţă 112, pentru a solicita ajutorul jandarmilor montani.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

 

leave a reply