Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe, critică Ordonanța 114 și solicită de la Târgoviște abrogarea actului normativ

Ana Maria Popescu 08/02/2019 0
Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe, critică Ordonanța 114 și solicită de la Târgoviște abrogarea actului normativ

Fostul ministru de Finanțe în Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, a efectuat astăzi o vizită de lucru în județul Dâmbovița pentru a se întâlni cu colegii de partid din ProRomânia și a discuta despre pregătirile și targetul pentru alegerile europarlamentare, dar și pentru a vorbi cu reprezentanții mediului de afaceri despre problemele fiscale pe care le întâmpină. Se pare că principalul subiect abordat a fost Ordonanța 114, despre care susține că „dă în cap mediului de afaceri”. Fostul ministru de Finanțe consideră că această Ordonanță ar trebui abrogată cât mai repede, înainte de a băga țara în recesiune. Alături de Ioana Petrescu s-au aflat astăzi senatorul Adrian Țuțuianu, coordonatorul ProRomânia Dâmbovița, Georgică Dumitru, dar și purtătorul de cuvânt al formațiunii politice, Cătălin Olteanu.

,,Am discutat cu colegii de la Dâmbovița despre primul hop pe care trebuie să-l depășim și anume alegerile europarlamentare de la sfârșitul lunii mai. Am discutat cu colegii noștri cam ce avem de făcut până la alegerile europarlamentare astfel încât să avem un scor foarte bun. Apoi am avut o întâlnire cu mediul de afaceri, care a fost destul de lungă pentru că au fost abordate extrem de multe subiecte. Toată lumea este extrem de nemulțumită de predictibilitatea fiscală, de faptul că trec ordonanțe peste noapte și modificări economice care nu sunt discutate cu mediul de afaceri. Am discutat despre impactul Ordonanței 114 asupra mediului de afaceri. Cred că toată lumea este extrem de preocupată de această ordonanță care practic ne va duce către recesiune. Dacă vă uitați în jur vedeți că situația din Marea Britanie nu este una fericită. Nu se știe dacă se va ajunge la un acord pentru Brexit, iar o ieșire fără un acord ar însemna o recesiune în UE care ne-ar afecta și pe noi. Italia a intrat în recesiune, noi avem legături comerciale foarte strânse cu această țară și ne poate afecta și pe noi. Un alt subiect abordat a fost bugetul pe acest an… Concluzia este că acest buget este construit pe niște premise fantasmagorice, total ireale…. Aici vorbim de acea presupusă creștere economică de 5,5%, în condițiile în care Comisia Europeană estimează o creștere de 3%. Nu putem să credem în acest buget care are venituri supraestimate cu vreo 7,5 miliarde, care are cheltuieli subestimate, ca de exemplu cheltuielile cu dobânzile care sunt subestimate, în condițiile în care abia reușește să se împrumute zilele acestea. (…) Singura soluție bună este să abrogăm OUG 114 pentru că altfel vom duce țara în recesiune doar cu această ordonanță. Nu numai eu spun acest lucru, vă rog să vedeți ce au spus și alte organisme internaționale și este un lucru de bun simț atâta timp cât dai în cap mediului de afaceri și o faci și în maniera aceasta total impredictibilă, de pe o zi pe alta, încât ei nu au avut timp să se pregătească pentru așa ceva…’’, a declarat la Târgoviște, la sediul județean al ProRomânia, fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu.

 

Leave A Response »