Începând cu 21 octombrie 2013, Primăria Municipiului Târgoviște prin Direcția de Asistență Socială Târgoviște va demara programul de distribuire a ajutoarelor alimentare pentru persoane ce aparțin unor anumite categorii de persoane. Prin derularea acestui program, primăria intenționează să sprijine și acele persoane ale orașului nostru care nu beneficiază de un suport material decent.
Distribuirea alimentelor se va face în conformitate cu PEAD 2013, iar cetățenii care vor beneficia de acest sprijin trebuie să se regăsească într-una dintre următoarele categorii:
1. Persoane cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate;
2. Persoane beneficiare de Venit Minim Garantat, conform Legii 416/2001;
3. Someri înregistrați potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
4. Pensionari sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;
5. Persoanele beneficiare ale prevederilor legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificarile și completarile ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, Legii 49/1999 privind pensile IOVR, Legii nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, Decretului – lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 din motive etnice, Legii recunoștinței fata de eroii –martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber – profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind indemnizația pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare, ale căror venituri cumulate, obținute exclusive din aceste legi, se află sub 400 lei/lună.
Cei care vor primi ajutorul de alimente trebuie să aibă domiciliul sau reședința în Municipiul Târgoviște, iar acest lucru trebuie certificat cu actul de identitate al beneficiarului. Alimentele nu se pot ridica decât pe baza actului de identitate în original al beneficiarului și/sau al reprezentatntului legal.
Punctele de distribuție de unde produsele alimentare se pot ridica începând cu data de 21 octombrie:
-Str. Lt. Stancu Ion, fără număr (fostele depozite auto UPET ) – pentru toate categoriile de personal.
Program de distribuire: 09.00 – 15.00
• Luni: 21.10.2013, 28.10.2013, 04.11.2013, 11.11.2013, 18.11.2013, 25.11.2013 – pentru categoria Venit Minim Garantat
• Marti: 22.10.2013, 29.10.2013, 05.11.2013, 12.11.2013, 19.11.2013, 26.11..2013 – pentru pensionari
• Miercuri: 23.10.2013, 30.10.2013, 06.11.2013, 13.11.2013, 20.11.2013, 27.11.2013 – pentru șomeri
• Joi: 24.10.2013, 31.10.2013, 07.11.2013, 14.11.2013, 21.11.2013, 28.11.2013 – pentru persoane cu handicap grav și accentuat
• Vineri: 25.10.2013, 01.11.2013, 08.11.2013, 15.11.2013, 22.11.2013, 29.11.2013 – pentru persoane cu handicap grav și accentuat
Cantitățile și produsele de care va beneficia fiecare persoană ce aparține categoriilor amintite mai sus sunt :
– 18 kg făină de grâu
– 9 kg mălai
– 3 pungi paste făinoase
– 2 kg zahăr
– 4 cutii roşii în suc propriu
– 7 litri ulei
– 2 cutii zacusca
– 3 cutii conserva din carne de porc
-2 peturi miere