Cel mai mare proiect cu fonduri europene, peste 322 de milioane de euro, merge înainte! Astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, arhitectul șef al județului, Teodor Bâte, și directorul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, Adrian Dumitru, a avizat documentațiile de urbanism pentru planurile de lucrări care prevăd „proiectare și execuție” în Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul nostru. În aceste condiții, potrivit șefului administrației județene, „Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița poate întocmi de acum documentația tehnică pentru obținerea autorizațiilor de construire. Proiectul este unul uriaș, iar de acesta vor beneficia cetățenii din 52 de localități dâmbovițene și Consiliul Județean Dâmbovița”, a precizat președintele CJD.
Vă reamintim că luna trecută au fost finalizate documentațiile pentru două loturi care prevăd realizarea de surse de apă, rezervoare, stații de clorinare, stații de pompare și aducțiuni în primele 17 localități din județul nostru. Valoarea acestor lucrări este de peste 16 milioane de euro.
„Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată” este finanțat prin POIM. Se vor realiza investiții de reabilitare, extindere și înființare rețele de apă și apă uzată în localitățile Târgoviște și Moreni, Fieni, Pucioasa, Răcari, Aninoasa, Băleni, Brănești, Braniștea, Buciumeni, Bucșani, Butimanu, Ciocănești, Cobia, Conțești, Corbii Mari, Dragodana, Dragomirești, Finta, Glodeni, Gura Foii, Gura Ocniței, Hulubești, Iedera, Lucieni, Ludești, Lungulețu, Malu cu Flori, Mănești, Mătăsaru, Mogoșani, Moroeni, Morteni, Niculești, Nucet, Ocnița, Odobești, Perșinari, Petrești, Pietroșița, Potlogi, Produlești, Răzvad, Șotânga, Tătărani, Ulmi, Văcărești, Valea Lungă, Vișina, Vulcana Pandele și Vulcana Băi.